Trecerea timpului inseamna progres. Am simtit asta, mai ales in ultimii ani. Odata cu indepartarea regimului comunist, libertatea care a patruns in tara noastra a adus si bine, si rau deopotriva. A fost ca si cum am fi baut apa rece de izvor dupa un efort indelungat. Ne-a fost potolita setea, dar ne-am ales cu alte probleme. Le-as putea numi “efecte secundare”, pentru ca au aparut ca urmare a administrarii unui supliment de care toti romanii aveau atat de mare nevoie: libertatea. Atat de gresit inteleasa de catre multi dintre noi, iata ca aceasta mult-dorita eliberare a adus cu sine si o serie interminabila de necazuri; unii spun ca s-a deschis Cutia Pandorei, altii cred cu tarie ca sfarsitul lumii este foarte aproape. Si cum sa nu creada asa, cand emisiunile de televiziune aloca din ce in ce mai mult timp acestui subiect.
Este foarte greu sa feresti un copil de aceste discutii, pentru ca se vorbeste peste tot, ca si cum ar fi un adevarat trend. Toata lumea se informeaza, strange amanunte si acumuleaza cat mai multe detalii despre scenariul apocaliptic anuntat cu trambe si surlite de catre televiziuni. Acestea fiind datele problemei, urmeaza intrebarea: Cum sa vada copiii nostri viitorul cu optimism, cand noi, adultii de astazi, nu facem decat sa le furnizam informatii referitoare la fatidicul 2012?!
Pana la un anumit moment, noi, romanii, am fost un popor credincios si optimist, insa, de la un timp, moda aceasta a tragediilor in masa se pare ca ne-a capturat. Ne place sa credem in tot felul de superstitii si nu ne dam seama ca le oferim un model foarte prost copiilor nostri. Mi-as dori ca Romania in care va trai fetita mea sa fie una care sa scape de toate aceste vicii ale modernismului si de toate efectele secundare ale libertatii. Ideal ar fi ca Romania sa isi pastreze progresul numai din punct de vedere tehnologic, iar moral sa revina la valorile bunicilor si strabunicilor nostri. Numai astfel Romania ar fi o tara curata moral, o tara care sa le ofere un viitor copiilor nostri fara sa ii sperie cu diferite scenarii apocaliptice. Nu am pretentia de a fi un om credincios (acest calificativ ni-l poate da numai Dumnezeu), insa cred ca a sfida Cartile Sfinte – in care se explica foarte clar ca nu se va sti cand va sosi clipa in care lumea aceasta isi va gasi sfarsitul – a devenit un adevarat curent.
Ceea ce credeam cu tarie altadata, acum este pus la indoiala. Ne place sa modelam sau chiar sa inventam istoria asa cum ne place noua. Cu alte cuvinte, ne place sa ne renegam valorile. Ne place sa ne pierdem identitatea de crestini si de oameni. Ne iubim copiii, dar ne place sa le oferim informatii din care sa isi dea seama ca viitorul lor este unul limitat. Adevarul este ca noi insine le limitam viitorul prin ceea ce am devenit. Ma doare sufletul sa constat ca romanii – un popor credincios, care suferea enorm pe vremea comunismului din cauza ca biserica nu era recunoscuta asa cum ar fi trebuit – si-a pierdut acum interesul atat pentru cele sfinte, cat si pentru adevaratele valori.
Mi-e greu sa cred ca Romania copiilor nostri va arata mai bine decat Romania de acum. Mi-e greu sa cred ca scenariile copiate din filmele lui Spielberg vor inceta sa mai acapareze vietile noastre. Pentru viitorul copiilor nostri nu simt decat frica… frica aceea de a nu fi lasat drept mostenire toate tarele societatii in care traim. (Cristian Ovidiu, Foto: Stock.XCHNG)
