Sus pe dealuri, langa orasul Horezu, este satul Olari care, precum ii spune si numele, ii gazduieste de veacuri pe cei care se indeletnicesc cu insufletirea lutului. Atrasi de farmecul ceramicii de Horezu si al povestilor din spatele ei, am poposit pentru o zi acolo din drumetia mea. O zi din viata unei olarite nu este usoara, de aceea foarte putine femei au imbratisat acest mestesug, iar cele mai multe se indeletnicesc doar cu decoratul vaselor. Toamna se aduna pamantul bun din apropierea satului, dupa care se tine peste iarna in curte, iar ca sa fie bun pentru oale, pamantul trebuie sa dejere. Il bat apoi cu picioarele si il umezeste, numai dupa aceea poate fi lucrat.
Obiectele trebuie sa capete forma repede, pentru ca lutul se poate intari, iar apoi sunt puse la uscat cateva zile in atelier, ferite de soare sau de vant. Dupa aceea sunt pictate cu dragoste si migala, uscate din nou, date cu lac si arse in cuptor. O parte din culori sunt facute in casa, din pamant care contine pigmenti, amestecat cu uleiuri. Amestecul se da printr-o rasnita speciala, formata din doua pietre de moara, pentru a se omogeniza vopseaua si a scapa de impuritati. Fiecare obiect este unicat, pictat dupa inspiratie, respectand totusi modelele traditionale. (Viorica)
