Cand pasesti pe aleea pietruita care duce spre manastire, simti parfum de toamna si istorie, liniste si sperante care se ridica, usor, dar sigur, spre cel care asculta, mereu binevoitor, din cer. Manastirea Dragomirna nu e o manastire oarecare, e atipica… si nu doar prin forma. Intrand aici, simti cum pasilor tai li se intind file epocale din istorie, inaintea ta incepe sa se desfasoare trecutul istoric al marilor domnitori care au salasluit aici, iar in spatele tau se indeparteaza incet, incet prezentul. Ramai cu acel nuantat parfum de toamna pe care il respiri privind muscatele viu colorate, ingrijite cu iscusinta de catre maici, trandafirii care incep sa paleasca sub povara vremii, insa, odata ce ai trecut de imensa poarta din lemn, dupa zidurile groase din piatra slefuita, simti o siguranta de nedescris, de parca insusi Dumnezeu te-ar tine in palma.
La 12 kilometri de Suceava, in comuna Mitocul Dragomirnei, exista un loc si un timp care nu fac parte nici locurilor, nici timpurilor de astazi, e un soi de taram neatins, care se apara de tot ceea ce e exterior, cu zidurile imense, impunatoare si groase, din piatra. Dar de ce ziduri atat de groase sa protejeze o biserica? Ma apropii de o maicuta care curata muscatele de frunzele uscate. O intreb de ce ziduri atat de groase, iar ea incepe sa-mi spuna povestea Manastirii Dragomirna de la inceputuri…
In 1587, un ostas pe nume Ilie Crimca primeste de la Petru Schiopul terenul pe care astazi se afla manastirea; ostasul, mare iubitor al lui Dumnezeu, ii facuse o slujba in timpul atacurilor cazacesti. Mai tarziu, ostasul Crimca imbraca straiele monahale, devenind Monahul Anastasie. In 1602, la Dragomirna, monahul construieste o biserica din piatra, pe locul unde astazi este amplasat cimitirul. In 1609 este sfintita Manastirea Dragomirna, avand hramul Pogorarea Sfantului Duh. In 1627, Miron Barnovschi-Movila construieste ziduri inalte in jurul manastirii, iar aceasta capata aspectul unei adevarate fortarete, cu cate un turn de aparare in fiecare din cele patru unghiuri si cu un turn-clopotnita. In 1629, monahul Anastasie, devenit mitropolit, paraseste lumea pamanteana si este inmormantat, fara sa-i fie inscriptionata piatra de mormant, in pronaosul bisericii.
De-a lungul timpului, fortareata a trecut prin clipe grele, fiind atacata de tatari, insa de fiecare data s-a gasit un suflet care sa contribuie la refacerea edificiului. Aici, unde astazi roiesc in liniste turistii romani sau straini, curiosi sa vada ce este dincolo de impunatoarele ziduri, la inceputul secolului XVII aveau loc actiuni culturale, dintre care cele mai importante era copierea cartilor religioase.
Manastirea este atipica – asa cum va spuneam la inceput, prin forma de nava, nemaintalnita la nici o alta manastire din tara noastra. Se pare ca vremurile dificile, atacurile frecvente asupra manastirii au determinat o atitudine de aparare, atitudine concretizata prin arhitectura. Construite din piatra, zidurile par a impune teama… si ma duc cu gandul la tatari sau la alte popoare care au atacat de-a lungul timpului zona aceasta; pentru un timp, pana la inaltarea acestor ziduri, atacurile erau destul de frecvente, apoi, dupa construirea lor, se pare ca dusmanii au prins un soi de frica, numai vazand, de departe, contraforturile impunatoare care sprijineau zidurile. A fost, se pare – asa cum povesteste maicuta –, o dorinta imensa de a pastra credinta si lacasul acesta, iar voia lui Dumnezeu a fost ca Manastirea Dragomirna sa supravietuiasca peste veacuri si veacuri.
In biserica, Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului primeste zilnic vizita credinciosilor din intreaga tara. Nu se stie cine a daruit manastirii aceasta icoana imbracata in argint, insa se stie ca de-a lungul timpului privirea patrunzatoare, dar blajina a Maicii Domnului a vindecat multi bolnavi si a faptuit nenumarate minuni.
Dincolo de istorie, de pasii strabunilor pe care ii mai simti atunci cand pasesti pe aleile pietruite, inconjurate de trandafiri, simti aici acel fior de timp care se sparge si secundele par sa inghete… atat cat vrei tu, atat timp cat sufletul tau are nevoie sa se linisteasca.
Daca vreodata treceti prin Suceava, amintiti-va ca nu e nevoie sa va abateti decat 12 km pentru a descoperi un spatiu unde domneste linistea si rugile se inalta neincetat spre cer. La iesirea din manastire, pe aleea decorata atent de adierea lina a vantului, cu frunze pastelate in culori calde, fiecare respiratie te anunta ca a sosit parfumul cu acea unica aroma… parfumul de toamna. (Rodica Puscasu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Parfum_de_toamna_la_Manastirea_Dragomirna/1]}
