Niciodata nu am fost un patriot convins… Poate din cauza faptului ca in copilarie eram obligati sa ne accesorizam cu acel puternic sentiment patriotic. Cu toate acestea, iubesc Romania… Atat cat m-a lasat ea sa o iubesc. Iubesc vorba aceasta romaneasca si mi se pare ca nici o alta limba nu se ridica la valoarea melodica a limbii romane. Recunosc, nu fac parte dintre acei oameni carora le dau lacrimile cand rostesc cuvantul roman, dar apreciez performantele sportive ale echipelor de romani care ne fac cunoscuti in strainatate. Cu alte cuvinte, nu sunt un roman exagerat, nici unul care-si neaga originile… Sunt, as putea sa spun, un roman autentic, acel roman care se intreaba mereu ce va fi maine, acel roman care traieste cu teama ca raul se poate transforma in mai rau.
De un singur lucru eram sigur, pana nu demult: de corectitudinea oamenilor care slujesc biserica. Insa, recent, mi s-a daramat si acest mit. Am luat parte la o inmormantare a unui membru din familie si am descoperit ca astazi, in Romania, moartea cuiva inseamna o gaura imensa in bugetele celor apropiati. Daca te astepti sa fi privit ca un om suferind, care tocmai a pierdut pe cineva foarte drag, te inseli amarnic. Nu iti elibereaza nimeni certificatul de deces, daca persoana decedata nu si-a platit facturile la gunoi sau alte taxe si impozite pe care ar fi trebuit sa le plateasca in timpul vietii. Dar, sa le gasim o scuza: sa spunem ca, prin natura job-ului, functionarii sunt mici roboti inerti la suferintele altora. Insa ce scuza ii gasesti unui preot care asteapta sa iti stergi lacrimile si iti cere o suma uriasa pentru un om obisnuit. Ce simti cand expresia fetei se transforma intr-una asemanatoare unui om de afaceri si iti spune, simplu, sa apelezi la serviciile unui alt preot, daca nu iti permiti sa platesti taxa ceruta de catre el? Cum sa ii explici ca mai ai de platit si locul de veci, si colacii, lumanarile si prosoapele si tot ceea ce implica o inmormantare la romani? Ce poti simti cand nu poti sa iti plangi mortul in tihna, din cauza grijilor legate de cheltuieli? Iti este aproape imposibil sa nu te superi pe Dumnezeu… Nu numai pentru ca ti l-a luat pe cel drag, dar si pentru ca iti face suferinta si mai chinuitoare, apoi realizezi ca, dincolo de voia lui Dumnezeu, exista un ceremonial pe care noi, crestinii ortodocsi, l-am ridicat la rang de business. Astfel, doar pentru un sicriu, se cheltuieste intre 500 si 5.000 de lei, in functie de modelul ales, de parca aspectul cosciugului ar schimba cu ceva situatia. Dar noua, romanilor, ne place sa fim trendy pana la moarte, nu? Asa ca, de ce sa nu alegem un sicriu de cires, cu ornamente speciale si ventilatoare incorporate? S-a observant, in ultimul timp, o tendinta de dezvoltare a firmelor de profil. Se pare ca, pe timp de criza, aceste firme au o activitate destul de intensa si de profitabila. Pentru unii, aceste adevarate gadget-uri reprezinta o modalitate de a se mandri in fata celorlalti… Pentru altii, un sicriu simplu, din stejar, este mai mult decat suficient. Urmeaza inevitabila taxa pe care o cere preotul… Uneori, este atat de mare, incat ar trebui sa faci rata. Taxa de oficializare a slujbei de inmormantare porneste de la 600 de lei… Pentru ca nici slujitorii bisericii nu mai sunt sensibili la durerea semenilor. Taxa este taxa, indiferent ca este vorba despre o taxa la primarie sau una la biserica. Dupa toate acestea, ma intreb ce mai avem sfant noi, romanii?! Ce institutie mai este sensibila la durerea sufleteasca a cuiva?!
Cum sa traiesti bine daca nici sa mori nu iti permiti? Se pare ca aceasta este Romania noastra actuala: una in care oamenilor le e frica sa traiasca, dar sunt terorizati de investitia financiara pe care o implica moartea. Se pare ca pentru a ajunge acolo unde nu este durere, nici intristare si nici suspin trebuie sa treci proba financiara… Si nu este usor deloc. (Cristian Ovidiu, Foto: Stock.XCHNG)
