Domnule tatic romanas, stim ca-i greu sa fii mare si ca alergi de dimineata pana-n fapt de seara, ca un albin-eroin, dar nu uita ca mogaldeata ta are o singura copilarie, hotar nestatornic al inocentei si bucuriei. Coloreaza-i zilele de toamna cu jocuri simple, care sa-l apropie de natura, de oamenii… mari si mici, sa creasca sanatos la trup si la suflet:
Alfabetul de afara
Iesiti la plimbare, doar voi doi, veseli si vioi; incercati sa gasiti pe-afara lucruri si fiinte ale caror nume sa inceapa cu A (arici, albina, automobil), B (bancuta, bicicleta), C (catel, copac) – vorba celor de la Rosu si Negru: Alfabetul nu e greu – cine gaseste primul cuvantul cu litera care urmeaza primeste un dar de la Zana Toamnei. Veti stabili impreuna in ce consta premiul – o castana proaspat cazuta din pom, un pupic in aer, o pirueta, un semn mic cu nasucul, a la Marry Poppins…
Ce-i zgomotul asta?
Un joc bun pentru dupa-amiezile ploioase, cand statul in casa nu-i chiar o pedeapsa, tu imiti o pasare, un animal sau un vehicul, iar cel mic trebuie sa ghiceasca ce chestie anume scoate sunetul respectiv. Este haios sa insotesti onomatopeele si de gesturi specifice, iar pustiul tau sa continue imitatul cu personaje similare celui propus de tine (de exemplu: ciocanitoare – Woody, locomotiva – Thomas, monstru – Shrek).
Cum te cheama, Soarbe-Zeama?
Aduna gasca de pici si ia-le cate un suc natural la cutie mica, din aceea cu pai. Curaj, ca vine vremea rimelor! Asezati-va in cerc si porniti morisca numelor… in versuri! Incepi tu: de exemplu Sunt Mihai si nu am pai, urmeaza cel/cea din stanga ta Sunt Roxana si ma joc cu Dana si tot asa, cel care nu gaseste rima bea din suc, cine termina cutia iese din joc, castiga cel care ramane ultimul. Dupa ce iese cate un jucator din cerc, se schimba regula rimelor, de exemplu: Mihai imi zic si beau un pic sau Florin imi zice si joc popice si tot asa, veti descoperi ca pe la 7-8 ani viata e o poezie! Iar pana la proza de a doua zi, zambeste, taticule, sa ramai sanatos! (Diana Sirghi)