In ultimele zile am inceput sa vedem in media scrisa si audiovizuala multe lucruri bune despre Romania, tara noastra. Mi s-a parut de o extrema importanta mai ales documentarul Wild Carpathia, in care apare pentru cateva momente si printul Charles Philip Arthur George, print de Wales. Acest print, de care nu prea stim noi multe aici, nefiind un print de-al nostru, ci de-al englezilor, se pare ca a indragit tara noastra (nu doar Transilvania, dupa cum se speculeaza). Vede multe din lucrurile si obiceiurile pe care noi nu le mai vedem, pe care nu le mai invatam si nu le transmitem mai departe copiilor nostri. Vede peisajele si frumusetea peisajelor naturale si a satucurilor care se imbina natural si placut in imaginea Romaniei.
Pentru noi, romanii, sunt ceva obisnuit, le luam ca atare, ca si cum ar fi, dar in strainatate starea lucrurilor e alta. Demult nu mai exista datini, obiceiuri transmise din tata in fiu, de la mama la fiica si din mosi stramosi. La noi inca mai exista. Acestea dansul doreste sa le salveze, pe cat posibil. Ne arata importanta a ceea ce noi nu vedem inca, pentru ca ni se pare ceva obisnuit. Eu nu vreau o Romanie cu carari pavate in zonele montane, ca si in muntii Jura din Elvetia, eu nu vreau o Romanie cu zeci de mii de turisti pe minut, ca la Paris, Roma, Viena, in Sighisoara, Rimetea sau Bucovina. Eu nu vreau sa platim pretul de a pierde ceea ce ne face unici, pentru a deveni la fel ca ceilalti. Unicitatea noastra si a culturii noastre ne face deosebiti si meritam sa ramanem asa cum suntem. Se poate, ramane sa ne gasim calea. (Calin Suciu)
