Romania, asa cum o vad eu, nu este Romania canalelor de stiri nationale si internationale, nu este Romania gurilor rele, care prezinta numai latura negativa a acestei tari, nu este tara celor care o arata cu degetul in urma fiecarui pas gresit. Romania, asa cum o vad eu si cum o reprezint si o descriu peste hotare, este tara cu castele si cetati marete, cu o istorie grandioasa si conducatori abili si isteti, cu peisaje demne de tablouri marete, cu flori, brazi si ape cristaline, cu oameni primitori, veseli, muncitori, inteligenti, solidari, cu simtul umorului si cu ureche muzicala, oameni care pastreaza traditiile si obiceiurile cu mandrie.
Romania mea, cu bune, cu rele, este locul unde imi pastrez toate sentimentele. Este „acasa”, este pamantul in care imi tin radacinile, este pamantul care ma cheama prin cuvinte de dor, prin poeziile lui Eminescu si prin doinele strabune. (Oana Alexandra Stanciu)
Mai multe fotografii din Romania vazuta de Oana Alexandra Stanciu gasiti la sectiunea Romania in imagini.