Romania mea inseamna oamenii cu care interactionez zilnic si locurile pe care le frecventez; sunt viitor medic, iar spitalul este a doua mea casa, medicii de acolo sunt „parintii mei”! In fiecare dimineata cand urc scarile spitalului ma incearca ciudatul sentiment ca merg cu drag intr-un spital, cand altii se gandesc cu teama sau tristete la un astfel de loc. Oamenii de aici ma invata pe zi ce trece sa-mi iubesc si mai mult meseria, sa ma emotionez cand ma gandesc la menirea mea, sa pretuiesc viata, sa ma autoeduc, sa fiu un exemplu.
In ciuda lipsurilor, a conditiilor, am intalnit cadre medicale care platesc din buzunarul lor pastilele pacientilor, care dorm in spital in timpul lor liber doar pentru a fi la momentul potrivit aproape de bolnavii in stare critica, care nu inceteaza sa invete indiferent ca au 60 de ani. Printre colegi am intalnit persoane cu o calitate umana rara in zilele noastre, care demareaza campanii cu rezultate incredibile atunci cand un alt coleg sufera de vreo boala grava…
Romania mea as vrea sa schimbe macar putin Romania altora, iar celor care nu mai au lacrimi in ochi atunci cand aud imnul tarii le spun ca in bine lucrurile nu se vor schimba decat prin bun-simt si responsabilitate! Pentru mine, frumusetea locurilor vine din interiorul oamenilor care populeaza acel loc! O viata frumoasa va doresc. (Anda)
