Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi place Romania. Mi se pare o tara extraordinar de frumoasa, cu bune si rele. Dar ma uit in jur si vad ca nu toata lumea imi impartaseste parerea. Merg pe strada si mai aud: Bai, ce rahat de tara mai avem! In strainatate era curat, bai, nu ca la noi!, si intorc mirata capul spre posesorul acestor declaratii – un baietas ce scuipa plictisit niste coji de seminte pe jos si arunca in iarba o hartie ce-l deranja prin buzunar. Mda… pai… am fost si eu in strainatate, si, ce sa vezi, minune mare? Pe-acolo nu au vreun aspirator automat care sa faca instantaneu curat dupa tine. Nu, nu! Au doar oameni care arunca hartiile la cosul de gunoi si care nu sparg seminte pe strada. Sau mai sparg seminte la cate o terasa, iar cojile le pun pe o farfuriuta.
Mai merg un pic si vad doua doamne ce veneau de la cumparaturi, incarcate de sacose si-si povestesc una alteia: Vai, draga, acolo era asa de bine, asa de liniste pe strazi… Hei, uite-o pe Maricica! Maricicooooooo! Mda… pai… am fost si eu in strainatate si era liniste si placut sa mergi pe strazi, dar nu mergea nimeni cu dopuri in urechi, ci pur si simplu oamenii aia se mai autocenzurau un pic… se gandeau ca nu sunt in codru, nici pe camp, asa ca nu tipau dupa Maricica lor cat ii tineau rarunchii, gaseau alte metode de a o contacta, metode mai putin deranjate pentru restul lumii.
Mai merg inca putin… si ma trezesc cu niste stropi mari de lapte pe pantofi si pantaloni. Nu, nu ploua cu lapte. Doi scolari jucau fotbal cu doua pahare de lapte care se distribuie gratuit in scoli, prin programul „Cornul si laptele”. In spatele scolarilor erau doua batranele, bunicile celor doi. Una dintre ele: Mihaita, mama, jucati-va frumos pe trotuar maica, sa nu dea vreo masina peste voi! Apoi isi continuara discutia lor despre cum fu cand s-a dus una dintre ele in Spania, la fiica ei: Vai de mine, ce copii cuminti si bine crescuti, nu ca tineretul asta al nostru desuet! Mda… pai, daca mata asa-l educi pe Mihaita, sa-si bata joc de mancare, e clara treaba… Copiii sunt roadele culese… cum ti-i cresti, asa ii ai.
Mai merg putin… o mamica cu o fetita de vreo 2-3 anisori, in parc. Fetita rupea florile din parc, iar mama o certa ca le rupe cu codita prea scurta, si nu are cum sa-i faca un buchetel asa cum trebuie. Intre timp mai vorbea si cu cineva la telefon: Vai, in Olanda era asa de frumos! Numai flori la tot pasul, nu ca la noi! Mda… pai… am fost si eu in strainatate si am vazut parcuri pline cu flori, dar sa stiti ca nu le rupea nimeni. In caz ca nu stiati, daca rupi o floare, ea nu se regenereaza pana a doua zi ca prin minune. Nu, nu! Ati incurcat-o cu coada salamandrei… dar si aceea are nevoie de cateva saptamani pentru a se regenera. Aaaa… si nu confundati floarea nici cu balaurul din poveste caruia ii tai un cap si apar doua in locul sau. Nu, nu! Daca rupi o floare, inseamna ca vei avea cu o floare mai putin. Iar daca iei acasa o tufa de crizanteme, cu radacini cu tot, din parc, pana maine nu va mai creste nici o alta tufa in locul ei, peste noapte.
Asa ca, dragilor, nu Romania e Cenusareasa, iar celelalte tari niste printese. Nu, nu! Romanii sunt niste ignoranti, iar strainii, niste oameni un pic mai simtiti. Bine, nu generalizez, mai sunt si exceptii – dar exceptii ce nu fac decat sa intareasca regula. Putem transforma si Romania intr-o printesa, trebuie doar sa ne dorim asta. Adica sa nu mai aruncam cu cenusa in ea. Sa fim si noi un pic mai simtiti. Hai, ca nu e greu:
• cosuri de gunoi sunt la tot pasul, nu e nevoie sa aruncam gunoiul unde avem chef;
• in legatura cu florile din parc, putem sa ne limitam doar la a le admira, nu trebuie neaparat sa le luam cu noi acasa;
• Maricica nu se va simti neglijata daca nu vom urla din toti rarunchii la ea;
• nepotii ne vor multumi mai tarziu daca azi ii vom invata sa fie civilizati.
Mda, stiu, imi veti spune ca de fapt nu asta e problema, ca sunt chestii minore, lipsite de importanta, ca Romania e asa cum este din cauza politicienilor si a nu mai stiu cui care fura si face, si drege… dar haideti sa-i lasam pe ei deoparte si sa invatam sa ne facem si noi datoria civica, sa nu mai pasam motanul. Stiu, sunt pasi mici, dar pasi care conteaza…vorba ceea: Romania va creste prin bun-simt si responsabilitate. (Nu pot sa ma abtin sa nu va pun o poza facuta de mine la munte – nu e trucata, e pura realitate. Mi-am pus-o si pe desktop, asa de draga imi este.) (Florentina Corpaciu)
