Romanul are suflet bun, cand vine vorba de animale. Si nu ma refer doar la oamenii de la tara, care oricum au prin curte fel si fel de animale, ci la oraseni, care hranesc zi de zi animalele fara stapani. Eu de exemplu zilnic hranesc cele doua pisici din jurul blocului. Sunt foarte simpatice, cea mare, mai in varsta, o numesc „Portocala”, datorita culorii portocalie, iar cea mica, „Neagra”, caci este de culoare neagra.
Dis-de-dimineata de la ora 6.00, ma asteapta sub geam (eu stau la etaj, la bloc) si imi privesc geamul nerabdatoare ca sa-si primeasca hrana. Din mila pentru ele, caci sunt si ele niste suflete lasate de Dumnezeu, din putinul meu le dau si lor, ca sa poate supravietui, saracele de ele. Chiar daca copiii le mai hoinaresc, alearga dupa ele, ele saracele se intorc mereu in locul unde stiu ca primesc ceva de mancare. La fel fac si alti vecini din celelalte blocuri, care hranesc si niste caini fara stapani. Toti au suflet pentru animale. Romanul are suflet. (Maria Gherghely)
