Una dintre cele mai asteptate si mai respectate sarbatori religioase este cea a Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos. Poate ca alte popoare nu pun atat de mult accentul pe traditii, insa la noi exista obiceiuri specifice fiecarei sarbatori, traite cu o intensitate mult mai mare in lumea satului, dar respectate si in mediul urban.
Craciunul, sarbatoarea Nasterii Mantuitorului, are pentru noi o semnificatie speciala. Este momentul in care intreaga familiei se strange in jurul mesei imbelsugate, in care ne gandim sa fim mai buni, mai curati sufleteste, sa renastem odata cu nasterea celui mai iubit si mai asteptat copil din istoria omenirii – Iisus.
Mersul cu Icoana
Incepand din secolul al IV-lea, Craciunul este sarbatorit in data de 25 decembrie, insa pana atunci era sarbatorit pe 6 ianuarie, in aceeasi zi cu marea sarbatoare a Botezului Mantuitorului. In lumea satului romanesc, fiecare sarbatoare religioasa reprezinta participarea la slujbe speciale la biserica, atunci cand toti crestinii merg sa intampine sarbatoarea cu sufletul deschis. Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri religioase, dar si unul dintre cele mai vechi obiceiuri ortodoxe este cel in care preotul din sat aduna cativa feciori si merge din casa in casa, cu icoana, pentru a vesti nasterea mantuitorului nostru. Fiecare casa trebuie sa fie curata, asa cum si sufletul crestinilor trebuie sa fie curat pentru a lasa usa deschisa credintei. In fiecare casa, preotul rosteste troparul Nasterii Domnului, insotit in cantarea sa de catre ceilalti slujitori ai bisericii.
In Bucovina, pe masa pregatita pentru sosirea preotului, se aseaza cel putin 12 bucate de post: galuste de prune, mancare de bureti, chiftele de legume, tocinei etc., pentru a fi sfintite de catre preot, iar dupa aceea, toti ai casei se aseaza la masa si aduc omagii celor dragi, trecuti in nefiinta. Aceste bucate sunt ultimele bucate de post din anul respectiv.
Mersul sau umblatul cu icoana mai are si rolul de vizita pastorala, este unul dintre momentele in care preotul isi cunoaste mai bine toti enoriasii, intra in casele lor, ia contact cu familia lor si le asculta problemele. In trecut, aceasta vizita se facea doar in ziua de ajun, insa acum, cand populatia tarii a crescut, se incepe cu o zi sau chiar doua inainte, in functie de marimea parohiei. Acesta misiune, de umblat cu icoana pe la casele credinciosilor, ii revine doar preotului, acesta fiind insotit de catre dascal, palimar sau cantareti din corul bisericii. Fiecare casa este binecuvantata, o data cu icoana nasterii lui Iisus, credinciosii deschizandu-si sufletele pentru a primi iubirea divina.
Mersul cu icoana este un act liturgic, asadar el trebuie neaparat indeplinit de catre preoti si nu de alte persoane. Daca rolul preotului este substituit de cantareti sau chiar de copii, insemnatatea momentului este cu mult diminuata si se pierde adevarata valoare a acestuia.
Tot in aceasta zi, se aduce un omagiu special celor trecuti in nefiinta, se dau pomeni, iar ziua poarta si numele de Mosii de Craciun. Toate merindele care se dau celor saraci de pomana, trebuie sa fie neaparat de post, astfel incat ofranda sa fie primita.
Bradul de Craciun
Nu doar participarea la slujba este un moment special, specific sarbatorilor, ci si intreaga pleiada de obiceiuri populare. Cu mult timp in urma, inainte ca bradul de Craciun sa faca parte din obiceiurile de Craciun, in satele din Romania se obisnuia sa se faca un ritual care purta denumirea de butucul de Craciun. In cadrul acestui ritual, in seara de ajun se ardea un butuc de brad, ca semn al indepartarii raului, fiind insa o traditie antica pagana. Prin arderea busteanului, in prezenta intregii familii, nu doar ca erau indepartate toate relele si tot ceea ce era nefast in trecut, dar se citea si viitorul. Astfel, daca din foc sareau foarte multe scantei, era semn ca zilele care vor urma vor fi pline de bunastare si se vor lungi. Pentru ca pamantul sa rodeasca mult si cat mai frumos, cenusa care rezulta din arderea bradului era imprastiata peste ogoare.
Mai tarziu, bradul nu doar ca nu a mai fost ars, dar s-a adus in casa si s-a impodobit cu cele mai frumoase ornamente. De ce bradul? Pentru ca, dintre toti copacii, el este cel care ramane vesnic verde, indiferent de ceea ce se intampla in jurul sau, asa cum Iisus, fiul lui Dumnezeu si-a pastrat dragostea pentru oameni, indiferent de pacatele acestora. Unii specialisti spun ca obiceiul bradului a fost initiat in vechime, de catre locuitorii Romei. Acestia aduceau in casa un brad, dar il agatau de tavan si nu il impodobeau.
Primul pom de Craciun impodobit din lume a fost in Lituania anului 1510, iar primele globuri de sticla au aparut in anul 1847, atunci cand un sticlar german, pe nume Hans Greiner, neavand bani sa cumpere nuci si bomboane pentru a-si impodobi bradul de Craciun, si-a facut cateva bile de sticla si le-a dat acestora forma de fructe. Mai tarziu, globurile de sticla ajung in America, aduse de catre un comerciant care le-a descoperit in atelierul sticlarului si s-a imbogatit subit.
Primul brad impodobit in tara noastra a fost cel al regelui Carol I de Hohenzollern, in anul 1866. Pe vremea aceea, ornamentele care se foloseau la impodobirea bradului erau hartia decupata in fel de fel de forme, dar si fructe sau dulciuri ca bomboanele sau biscuitii. In timp, oamenii au adaugat ca ornamente nucile, portocalele, apoi globurile si cele mai frumoase ghirlande, insa au pastrat intotdeauna steaua asezata in varful pomului, ca simbol al stelei de la Betleem. Se spune ca, asa cum steaua i-a condus pe magi pana la ieslea unde se nastea Iisus, asa aceasta stea va ghida mereu viata familiei in luarea celor mai bune decizii, de-a lungul anului si va purta noroc.
Fara indoiala, in fiecare casa, bradul impodobit este aducator de noroc, voie buna si bunastare.
Colindatul
Unul dintre cele mai iubite obiceiuri, atat de catre copii, dar si de catre adulti, este colindatul. Primele colinde au aparut la Roma si erau cantece de slava care insoteau procesiunile, pentru ca mai apoi, in secolul al XIX-lea sa ia amploare si sa fie considerate ca fiind aducatoare de noroc. In tara noastra, colindele au o baza biblica, ele relatand atat marele eveniment al Nasterii Mantuitorului, cat si alte evenimente care au avut loc in jurul acestui eveniment. Colindatul incepe in seara de ajun al Craciunului si poate sa dureze chiar si 3 zile, timp in care copiii mici, mari, dar si oameni maturi merg la cunoscuti si ii colinda, ca sa fie mereu feriti de spiritele rele. In colindul romanesc, nu doar oamenii se bucura de Nasterea Mantuitorului, ci si apele, raurile, muntii, campiile si vietuitoarele, poporul roman avand foarte multe obiceiuri legate de aceasta mare sarbatoare.
In fiecare an, in Ajunul Craciunului retraim emotia nasterii lui Iisus si ii aducem in dar cele mai frumoase cantece. Colindatorii, mari sau mici, sunt craii vestitori ai acestui mare eveniment. Ei isi pun traistutele si pornesc la drum, din casa in casa, pentru a onora gazdele cu frumoasele colinde. Cine le deschide poarta va fi ferit de primejdii si de nevoi intregul an care va urma, iar cine nu ii lasa in curte va avea parte numai de necazuri, pentru ca aceste colinde au, in traditia romaneasca, puterea de a alunga spiritele rele.
In Bucovina, se fac cete de colindatori si acestia incep repetarile inca din perioada postului si incep colindatul in seara de Ajun. Exista sate in Suceava, in care colindatorii isi descopera fetele, numai dupa ce au terminat de cantat colinda. In unele sate din Gorj, toti oamenii se aduna seara intr-o margine a satului si apoi dau startul la colinda, ca un singur grup, insa in unele zone din Ardeal, colindul incepe abia in prima zi de Craciun si numai dupa ce slujba de la biserica s-a incheiat. Tot in aceasta zona exista obiceiul de “a da Craciunul”, adica se ofera primilor colindatori un colac mare cu flori.
Satenii care vor sa primeasca colindatorii, lasa poarta deschisa, iar copiii mici colinda in dreptul ferestrelor, in timp ce oamenii mari sunt invitati in casa.
Chiar daca obiceiul colindatului difera in functie de zona, cine merge la colindat are parte de noroc si bunastare intregul an, dar si de recompense din partea gazdelor. Astfel, in satele din zona Bucovinei, colindatorilor li se ofera nuci, mere si colacei. In zona Brasovului, copiilor li se da cate un colacel mic, iar celor mari cate un colac mare. Acolo unde sunt fete de maritat, si colacii (numiti in aceasta zona “covrigi”) sunt mai mari si mai frumosi, iar feciorii zabovesc mai mult.
Dupa colinda celor mici, in Bucovina are loc “colinda batrana”, adica colinda celor mari. Acestia apar la portile satenilor in grupuri, binecuvantand gospodariile cu cantecele lor, dar in unele sate pot fi si mascati, in babe si mosnegi care, prin colindele lor, transmit voia buna si aduc bucurie familiei care ii lasa in curte si in casa.
Pentru ca in Bucovina sunt multe minoritati culturale si etnii (germani, maghiari, polonezi, rusi-lipoveni, ruteni, ucraineni, rromi, greci, armeni, evrei, turci, slovaci, italieni si cehi), obieciurile sarbatorii de Craciun sunt multiple, diverse, unele dintre acestea sunt pastrate cu sfintenie din generatie in generatie, altele sunt preluate de la aceste etnii, creandu-se astfel o adevarata impletitura de ritualuri care au devenit specifice acestei zone.
Unice in Bucovina, dar si in tara, sunt colindele din Poiana Stampei. Aici, pastrate din generatie in generatie, colindele vechi par sa readuca spiritul stramosilor in atmosfera actuala. “Dumnezeu de la – nceput” este o colinda pe cat de veche, pe atat de emotionanta, avand ca subiect crearea lumii.
S-am ajuns seara de ajun
A batranului Craciun
Si am ajuns seara cea sfanta,
Cand colinzile se canta.
Dumnezeu de la-nceput
Toata lumea o facut,
L-o facut si pe Hristos
Si pe Adam cel frumos.
Ei dupa cum au facut,
Dumnezeu le-a daruit
Gradinita Raiului,
Din toti pomii sa manance,
Numai din pom inflorit
Nu manance, ca-i oprit.
Dar sarpele cel viclean
S-a suit pe-un mar, pe-un ram
Si-o plecat crenguta-n jos,
Eva o rupt un mar frumos.
Si i-a dat si lui Adam
Din marul rupt de pe ram.
Adam numai ce-a muscat,
Dumnezeu l-a si intrebat:
-Vai, Adame, ce-ai lucrat?
-Doamne, Eva m-a-ndemnat!
Dumnezeu i-a blestemat,
Din Rai afara i-a dat.
La portita Raiului
Sade-Adam cu Eva lui
Si plang ei cu tanguire
De-a Raiului despartire.
Raiule, gradina dulce
De la tine nu m-as duce,
De mireasma florilor,
De zborul ingerilor
Una dintre cele mai frumoase colinde din Ardeal, intitulata Intr-o zi, mai demult, povesteste despre cat de pacatoasa era lumea si cum salvarea omenirii a venit odata cu nasterea lui Isus Hristos.
Intr-o zi mai de demult
S-a nascut un fiu prea sfant.
Fiul sfant mare-mparat
Sa ne scape de pacat.
Caci pamantul era plin
De pacate si de chin
Si se v-a naste-n curand
Mantuitor pe pamant.
Dintr-o Fecioara curata
De Tatal din cer lasata
Dintr-o Feciorita sfanta
De Tatal din cer iubita.
Fecioara se afla-n chin
Ceasul nasterii venind
Nasterea se-apropia
Si Maria se ruga.
Ajutor ceresc cerea
Ca usor sa nasca ar vrea.
Cand colo de catre seara
Intr-un staul vechi intrara.
Staulul, s-a facut casa
Grajdul, palat de matase.
Si acolo, colo l-a nascut
Pe cel asteptat de mult.
Magii de la rasarit
La inchinare au venit.
Daruri scupe aducand
Si catre Iisus zicand.
Bucurate Imparate
In scutece infasate.
Canta canta, corul ingeresc
Slava Tatalui ceresc!
O veche si foarte frumoasa colinda din Maramures este cea numita Colinda Pomului Vietii, in care se descriu circumstantele sosirii pe lume a Mantuitorului.
La mijlocul cerului
Este un pom a Raiului
La poale-i impoleit
La mijloc ii zugravit
La varvut intr-aurit
Da` acolo cine sede?
Sedu-si doua randunele
Impletindu-si luminele
Lumini galbene de ceara
Sa sa vada peste tara.
La curtile lui Craciun
La curtile lui Craciun
S-a nascut un Domn prea bun
Care este-un tinerelu`
Straluceste ca un stelu`
Jidovii au auzit
Si doi soli mari au trimis
Solii iute ca mersara
Si-napoi se inturnara.
Spuneti, vazut-ati ori ba-nu?
Ba noi ca nu l-am vazut
Ca la El n-am strabatut
De fumul tamailor
De para facliilor
De glasul ingerilor
La Nasterea Domnului.
Mos Craciun
Pe langa obiceiul colindatului, fiecare copil asteapta cu nerabdare ca in seara de ajun sa soseasca Mos Craciun, cu sacul plin de daruri. Ne-am obisnuit sa credem ca Mos Craciun vine din Laponia si munceste neincetat, intreg anul, umbland in intreaga lume cu darurile pentru copii.
Insa, o legenda populara spune ca inainte de nasterea lui Iisus, Maria cauta un adapost in care sa nasca si il ruga pe Craciun, un om instarit, sa ii ofere o camera in care sa poata aduce pe lume copilul. Craciun, un om de o rara zgarcenie si rautate, o alunga pe Maria, insa sotiei sale i se facu mila si o lasa sa nasca in iesle. Afland acestea, Craciun s-a infuriat si a taiat mainile sotiei sale, pentru neascultarea pe care o savarsise, insa Maria cea sfanta facu o minune si ii puse mainile inapoi sotiei. Iar Craciun, minunandu-se de toate acestea, cazu in genunchi si deveni bun, jurand sa daruiasca toata averea sa celor saraci. De atunci, in fiecare an, Mos Craciun umbla in intreaga lume si face daruri atat copiilor, cat si adultilor, bucurandu-se de fericirea acestora.
Destul de recent, si in tara noastra a patruns obiceiul scrisorii catre Mos Craciun, cea in care fiecare copil isi exprima dorinta de a primi jucarii sau dulciuri. Daca in seara de ajun, dupa ce colinda prin tot satul sau prin tot orasul, copiii adorm obositi, in dimineata primei zile de Craciun, ei sunt cei care se trezesc cu nerabdare sa vada ce cadouri a lasat Mos Craciun sub brad.
Prima zi de Craciun
Prima zi de Craciun incepe cu Sfanta Liturghie de la biserica, apoi familia se reuneste la masa. Este o masa festiva, speciala, in care, pe langa cele mai alese bucate, exista si bucuria de a fi impreuna. La masa de Craciun, bucatele variaza in functie de zona. In Moldova si Bucovina, sarmalele au, obligatoriu, afumatura si sunt invelite in frunza de varza murata. Tot aici se mai face si rasol moldovenesc cu hrean, racituri (cunoscute in alte zone sub denumirea de piftie) tot din carne de porc, cu mult usturoi, ciorba cu costita afumata si smantana, dar se pun la masa si preparate traditionale din carne de porc, precum toba, chisca, carnati afumati, slanima afumata sau din saramura. Nu lipsesc celebrul cozonac cu nuca, cornuletele cu gem sau cele date prin nuca macinata si ou, dar nici colacelul uns cu miere sau painea facuta pe vatra.
In Ardeal, se face supa de taitei cu galuste, ciorba de perisoare si sarmale, insa in aceasta zona sarmalele sunt mari cat frunza de varza. Ciorba de afumatura nu lipseste nici din Ardeal, unde, la masa de Craciun mai sunt asezate si chiftelute din carne de porc si sunca fiarta. Aici friptura este insotita de garnitura de spanac, iar la desert este celebra prajitura ardeleneasca cu mere sau malai dulce cu iaurt.
In Banat, la masa de Craciun se serveste intotdeauna carne de porc si curcan, preparate afumate, un desert specific, numit si “tortul trunchi”. Din meniul de sarbatoare fac parte friptura insotita de muraturi, sarmalele, preparatele traditionale din carne de porc.
In Bihor este la mare cinste torosul, un preparat delicios, traditional, facut la ceaun, din straturi de varza care alterneaza cu straturi de carne proaspata de porc, stropita cu vin, la care se adauga si condimente.
In zona Dobrogei, vedetele culinare ale Craciunului sunt preparatele din peste, ciorba de peste, saramura de peste, cherdelele (placinte din branza si verdeata), dar si celebrele placinte dobrogene dulci sau sarate.
In fiecare zona a tarii exista si cate o bautura specifica, pe care locuitorii o degusta cu mare bucurie in zilele de sarbatore: tuica, palinca si nelipsitul vin… si in fiecare zona din tara, de sarbatori nu se bea, ci se cinsteste.
Cuvantul craciun provine din latinescul creatio, care inseamna nastere, creatie. Este ziua in care isi sarbatoresc ziua de nastere cei care poarta numele Cristian sau cei care poarta un nume derivat al acestuia, precum Cristiana, Cristi, Cristina etc.
Alte traditii si superstitii de Craciun
Pe langa traditiile a caror origini se pierd in timp, exista si numeroase superstitii legate de aceste sarbatori, cele mai multe dintre ele fiind nascute la sate. Astfel, se spune ca cine matura in casa in ziua de Craciun isi indeparteaza, de fapt, norocul si bunastarea. Asadar, nu se matura in casa in prima zi de Craciun, ci se asteapta pana a doua zi, iar gunoiul acela este pus la radacina pomilor din livada, pentru ca acestia sa fie cat mai roditori.
Cine nu aduce bradul in casa de Craciun nu va avea un an bun, iar cine il va aduce va avea o viata imblesugata, lipsita de necazuri. Bradul e musai sa se aseze in acelasi loc ca si in anii precedenti, pentru a avea parte de stabilitate si echilibru in viata. Nu se taie niciodata varful bradului, pentru ca astfel, dorintele puse in seara de ajun nu se mai indeplinesc.
Tot de Craciun, e neaparat ca primul invitat sa fie un barbat, altfel va urma o perioada nu prea buna. Nu trebuie sa lipseasca fructele din casa, iar cine mananca un mar in prima zi de Craciun va fi sanatos pentru multi, multi ani.
De Craciun, cine poarta pantofi noi va fi aspru pedepsit de soarta. In unele sate, se spune ca in seara de ajun, oamenii buni vad cum se deschid cerurile si cum insusi Dumnezeu sta la masa cu ingerii. Tot in lumea satului se spune ca de Paste vom avea o vreme frumoasa, daca de Craciun va ninge.
Pentru a avea parte de dragoste si noroc, unii isi decoreaza casa cu vasc, obicei prezent si in alte tari dun Europa.
Dincolo de superstitii, nu exista pentru noi, romanii, sarbatoare cu mai mult farmec si mai multa daruire, traditii si obiceiuri decat Craciunul. (Foto: ziuadecj.realitatea.net)
