Cea mai frumoasa amintire pe care o am din Romania se leaga de verile petrecute pe Valea Teleajanului, mai exact la Maneciu Ungureni, in judetul Prahova, la matusa mea, Vasilica Matei, care e artista plastica si de la care luam si eu lectii de pictura. Mergeam si cu o buna prietena de a mea, pe care am adus-o ca sa cunoasca si ea frumusetiile locului, barajul de acumulare si „podul” Maneciu, dar si livada de meri, gradina cu flori…
Au fost cele mai frumoase vacante de vara (uneori, am veinit insa si iarna), aici am avut numeroase aventuri (la pescuit, la adunat ciuperci, petreceri in familie, sarbatori, excursii la Manastirea Crasna – mergand 24 de kilometri pe jos, la Suzana si Cheia, la adunat de zmeura si multe altele pe care le avem in suflet toti cu care am petrecut momentele de atunci.
As vrea sa descriu acum Valea Teleajanului, unde este situata comuna Maneciu Ungureni, locul unde mi-am petrecut o parte din copilarie si adolescenta, eu fiind din Valea Calugareasca.
Frumusetea naturii indeamna pe orice doritor de excursii ca, odata ajuns pe Valea Teleajanului in sus pana la poalele Masivului Ciucas, sa se bucure de un popas binemeritat si sa isi aline setea la umbra padurilor unde predomina cetina, fagul si, de ce nu, bradul cu verdele sau fara sfarsit.
Daca se pleaca din Ploiesti, ca punct de pornire catre Valea Teleajanului (si spre Maneciu), exista urmatoarele rute: de la soseaua de centura Ploiesti spre Blejoi sau din Calea Valeni, pe strada Gageni, cartierul Ploiesti-Nord, spre Blejoi.
Coborand panta drumului aproape abrupta dinspre Izvoarele, se trece peste Valea Mare peste podul de beton unde imediat la dreapta, sub coasta oarecum rapoasa dinspre extremitatea sudica a satului Maneciu Pamanteni, se afla un teren care serveste de popas, odihna sau reflectie pentru calatorul care vrea sa-si racoreasca in toiul verii fruntea si buzele cu suvitele reci ale izvoraselor care curg limpezi din pantecele dealului si care pare ca ar vrea sa dezvaluie excursionistului oarecare taine aduse din adancurile pamantului…
Continuam drumul marginit cu malul stang al apei numita Valea Mare, apa care isi are obarsia de sub Magura Maneciului si care delimiteaza la sud comuna Maneciu de satul Izvoarele, aceasta apa fiind unul dintre numerosi afluenti ai Teleajanului.
Urcand, se descopera, pe partea dreapta, Dealurile Bucovelului cu Varful Seciu unde se afla Crama Seciu, iar cu o schimbare a traseului pe partea dreapta se ajunge in orasul Boldesti-Scaieni. Pe drumul national se poate abate la Manastirea Zamfira, monument de arta cu picturi realizate de Nicolae Grigorescu.
Mai departe, se ajunge la Coada Malului, inconjurata de un relief corespunzator regiunii Subcarpatilor, de unde, traversand Teleajanul, se ajunge la ruinele Hanului Rosu.
Trecand prin Valenii de Munte, cu muzeele, manastirile, bisericile locului, si traversand podul de pe apa Valeanca, incadrandu-ne pe drumul spre Cheia, se trece peste un pod nou de beton, Valceau lui Marcu.
Pasii calatorului lasa pe partea stanga localitatea Teisani, apoi Homoraciu, Izvoarele. Apoi se ajunge in Maneciu Pamanteni, Maneciu Ungureni, de unde se poate admira barajul Maneciu si se poate urca pe Muntele Poiana Mare, Muchia Teleajanului, Varful lui Crai. Dupa cativa kilometri gasim Manastirea Suzana, monument istoric si de arhitectura aflat pe malul drept al Teleajanului, ascuns in padure.
Se pot observa lucrarile de baraj ale Maneciului care stavilesc cele doua ape fortandu-le sa se adune intr-un imens lac de acumulare, in partea cea mai adanca de pana la 75 de metri si la cozile lui prelungite in sus pe albiile celor doua vai, in lungimi de kilometri, pana ce apa izovoratoare de la poalele muntiilor murmura pe albiile linistite ale vailor ca si cum nimic nu ar sta in calea lor.
Din locul in care ma aflu, adica din Varful La Plai, se observa zona barajului care isi intinde coada pe Valea Teleajanului in amonte, pana se pierde in stransura malurilor, iar din Pintenul Plaietului, de la poalele Clabucetului, se vede ceea ce a mai ramas din sat, adica partea de luciu a apei in sus, o parte mica a Plaietului, restul zacand in adancul de imparatie netulburata a apelor Barajului Maneciu.
Parasind coronamentul barajului de la Maneciu Ungureni ajungem la capatul strazii Tabla Butii. Strabatem inapoi acelasi traseu, de la nord la sud, prin centrul comunei, unde pe un colt se afla cladirea restaurantului Bradetu. Vizavi se afla un mic atelier foto, unde la rascrucea strazilor din centru domina o cruce sculptata, dedicata eroilor revolutiei din 1989, iar spre est o strada principala duce spre gara si la fosta fabrica de cherestea, azi in ruine; o alta artera principala porneste spre sud, unde printr-o usoara curba a ei centrul uneste cu DN1A.
Din apropierea casei de cultura, urcam „podul” Maneciu, o platforma dinspre vestul comunei de pe malul Teleajanului, amplasata la poalele muntiilor.
Ajunsi aici (la casa matusii mele ), peisajul este de neuitat! In spate, spre sud se deosebeste pe o parte a avalul Vaii Teleajanului cu ambele maluri ale sale: stangul abrupt, iar dreptul cu platforme line care permit asezarea de case.
Maneciu cu satele componente se afla in judetul Prahova, partea centrala a Munteniei, la o distanta de 47 de kilometri de Ploiesti; comuna incheie sirul localitatilor de pe valea Teleajanului aflate la poalele muntilor care formeaza Carpatii de Curbura. Se remarca prin frumusetea stancilor numite „la Tigai”, unde am fost la cules de zmeura, si „Sfinxul Bratocei”. Este locul ideal pentru petrecerea timpului liber, fiind si mult mai putin aglomerata decat cealalta vale (mai cunoscuta) – Valea Prahovei. (Tatiana Ghinda)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Valea_Teleajenului/1]}
