Printre atatea picaturi de ploaie care au cazut in ultimele trei saptamani, s-au strecurat si cateva zile cu soare, parca special pentru Zilele Brasovului, sarbatoarea traditionala si culturala a brasovenilor, ce are loc in fiecare an in primul week-end dupa Inviere. Am participat si eu impreuna cu prietenii mei la aceasta sarbatoare. Ca in fiecare an, este un moment de bucurie si de distractie pentru toti brasovenii si turistii din toate colturile lumii. Principala atractie a sarbatorii, cat si momentul cel mai asteptat de toata lumea a fost Parada Junilor: un grup de calareti din regiunea Scheii Brasovului defileaza pe strazile orasului, imbracati in costume populare si straie de sarbatoare, iar caii lor sunt, de asemenea, impodobiti cu podoabe din costumul popular.
Sarbatoarea lor comemoreaza vechiul mit al mortii si renasterii timpului calendaristic din perioada precrestina. Calare pe cal sunt doar baieti, termenul de june in Transilvania insemnand tanar fecior neinsurat. Odata ajunsi la capatul traseului ce desemneaza sfarsitul paradei, ei arunca inspre soare un buzdugan, in mod simbolic. Acest obicei se trage din cultul dacic al soarelui, in care acestia aruncau cu ce aveau la indemana inspre soare, ca nu cumva „varcolacii” sa rapeasca soarele.
Zilele Brasovului reprezinta si o modalitate de a promova valorile, artistii si traditiile specifice zonei. Targul de bunatati, targul mestesugarilor si targul de flori au avut foarte mare succes si vanzare buna, intrucat produsele bio, articolele hand-made, dar si aranjamentele florale au fost apreciate in mod deosebit de catre brasoveni.
Pentru ca Brasovul este cel mai verde si cel mai eco oras din Romania, pentru iubitorii sportului si ai activitatilor in aer liber s-a organizat editia a III-a a Brasov Marathon. Evenimente teatrale, cinecluburi si alte spectacole organizate de institutiile de cultura au facut ca cele patru zile de sarbatoare sa fie pline.
Valorile locale au fost promovate cel mai bine pe scena amplasata in Piata Sfatului, pe care au concertat trupe brasovene, dar si dansatori si artisti de muzica populara. Nu au lipsit nici clovnii, care i-au incantat pe cei mici, „statuile” vii (persoane deghizate in statui care se miscau la fiecare banut primit), copiate intocmai dupa modelul occidental, si artistii care realizau portrete in culori sau doar in carbune. Terasele de pe renumita strada Republicii au fost pline de clienti, iar gheretele cu inghetata erau asaltate de iubitorii dulciurilor. Toate acestea s-au incheiat cu un splendid foc de artificii.
Zilele Brasovului, editia a XII-a, a fost si anul acesta un adevarat succes pentru organizatori si o reala bucurie pentru localnici si turisti, fiind ca o escapada din cotidian si din stresul zilnic, ca o adevarata „gura de aer proaspat” de la munte. (Razvan-Constantin Ciubotaru)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Zilele_Brasovului/2]}