Muzeul National al Taranului Roman va invita intre 11 – 25 mai, Sala Foaier, la Expozitia Sasa-Liviu Stoianovici, vernisaj: miercuri, 11 mai, ora 18.00.Format la Timisoara, Sasa-Liviu Stoianovici practica cu egala pasiune muzica experimentala si artele vizuale intr-un amestec bine dozat, marturie pentru aceasta stand filmul unui performance muzicalo-culinar, desfasurat la Maastricht si intitulat Cina. Gatind mamaliga pentru public, intr-un sofisticat aranjament tehnic vizand atat proiectarea imaginii suprafetei fierband, cat si amplificarea sunetelor, produse in timpul prepararii, amestecate cu mixaje electronice, artistul a obtinut efecte neasteptate, cu note hilare, dar in acelasi timp cu o trimitere la gesturi simple, nesofisticate, in cautarea unei identitati autentice.
Sasa-Liviu Stoianovici nu este interesat doar de aspectul antropologico-artistic al receptarii unor moduri de existenta apropiate de viata arhaica, dar si de comentarii cu caracter politic, evocand pe scurt si simplu un trecut istoric (pauperizarea taranilor in timpul comunismului, salvarea unei parti a societatii romanesti prin tehnici de supravietuire in conditii istorice si politice potrivnice). Astfel, prezenta stranie a unei mamaligi uscate peste care sta asezata o medalie comunista de merit trimite explicit la unele evenimente din trecutul nostru, cum ar fi momentul colectivizarii proprietatilor agricole. (Ileana Pintilie)
Poate pentru ca atarna pe noi, din ce in ce mai grele cu trecerea anilor, ajungem sa le agatam, la randul lor, pe unde apucam. Spanzurati fara carne, leganandu-se in cuier.
Neatarnarea, un cuvant slefuit in iepoca, mandrie patriotica a tamburusului care ajunge sa se creada buric de Univers.
Din cand in cand, pe atarnatele astea, care ne acopera buricul, suspendam una, alta. O brosa, un martisor, o floricica de nunta, o panglica de doliu. O isigna. Semne. Intre pustiul cu role, cozorocul pe ceafa si insigna glumeata innobilandu-i sapca si veteranul de razbel, purtandu-si satisfacut certificarea la rever, bobul de metal care ii confera un loc in autobuz, nu este prea mare diferenta. Doar aceea ca batranul incearca sa ne spuna ceva cu insigna.
Pana la urma, colonialistul ofera cioburi, seminte de oglinda in care lumea reverbereaza la nesfarsit, repetand ca la spovedanie toate lucrurile rele, inmultindu-le insa si pe cele bune, ca in parabola pestilor, pentru a primi aur bastinas. Avem nevoie istorica de stralucire, chiar daca ne multumim cateodata numai cu luciul superficial.
Tinicheaua cu snur certifica, impune, atrage atentia, da dreptul.
Atarnand peste noi, istoria creeaza momentul. Il impune. Bate medalie intru aducerea lui aminte. Nu-i de-ajuns un singur soare, sub care toti suntem pana la urma egali. Lasandu-se in voia jocului sau de raze, nastureii astia, auriti si argintati, ajung pe pieptul unora dintre noi. Si astfel se naste ierarhia.
Spunem si respunem istoria, tocindu-i intelesurile tocmai pentru a ne fixa mai bine in ele. Atunci cand stam la masa. Povestea repovestita naste mitul, in carafa goala ascunzandu-se de-a valma eroii. Timpul se cuibareste in drojdie, nascand din fundul butoiului alti si alti semizei. (Calin Torsan)
http://www.sasha-liviu-stoianovici.blogspot.com/
