După un îndelungat șantier de consolidare, început în 2016, și după o vreme necesară primenirii, suspendăm timpul scurs și redeschidem porțile Muzeului Național al Țăranului Român după Paști, pe 25 aprilie 2025.
Este un gest care ne trimite la istoria noastră recentă: momentul 1993, când muzeul a fost inaugurat chiar în a doua zi de Paști.
Am (re)așezat obiectele în locurile lor (pe care le-au părăsit pentru câțiva ani). Le veți găsi acolo unde le-ați lăsat, împreună cu povești noi despre muzeu, despre sat și oraș, țăran și copil. În spiritul muzeografiei inițiate de Horia Bernea și colectivul său în 1990, invităm vizitatorii să descopere chipul unui țăran complex, așa cum poate fi descifrat din obiectele expuse, parte dintr-un patrimoniu muzeal de peste 155.000 de piese.
Muzeul are o istorie centenară tumultuoasă, cu suișuri și coborâșuri. Este continuatorul unor tradiții muzeale care datează încă din anul 1875, când, la propunerea criticului literar Titu Maiorescu s-a constituit, pe lângă Muzeul Național de Antichități, prima secție de artă textilă cu lucrări făcute la sat, de la care colecțiile muzeului păstrează până astăzi mai multe piese: mesaje peste timp cu valoare documentară și emoțională.
La 13 iulie 1906 este înființat un muzeu autonom, dedicat artei țărănești: Muzeul Etnografic, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, cu sediul în clădirea fostei Monetării a Statului. Directorul acestei instituții, istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaș, va conferi muzeului un statut științific și cultural prestigios. În 17 iunie 1912 se pune piatra de temelie a edificiului care avea să adăpostească Muzeul de Artă Națională, condus timp de 40 de ani de Alexandru Tzigara-Samurcaș. Ca director, a reușit să dezvolte neîntrerupt muzeul și muzeografia etnografică românească, menținându-le în avangarda mișcării de idei europene. În 1953, muzeul a fost alungat din propria-i casă și a funcționat în clădirea Palatului Știrbei din Calea Victoriei, ca Muzeu de Artă Populară. După cutremurul din 1977, a părăsit și acest sediu, fiind unificat, administrativ, cu Muzeul Satului. Abia în 1990 ministrul Culturii, Andrei Pleșu, decide readucerea colecțiilor în clădirea din Șoseaua Kiseleff și (re)înființarea muzeului, sub numele de Muzeul Țăranului Român. Horia Bernea (noul director, bun cunoscător al satului) și colectivul său de specialiști vindecă muzeul de rănile îndelungatei sale bejenii, transformându-l într-o instituție de avangardă a muzeografiei românești. Datorită contribuției lor, în 1996 muzeul a fost distins cu prestigiosul premiu EMYA (Muzeu European al Anului), fiind singura instituție muzeală din România care a primit această recunoaștere.
Din decembrie 2000, muzeul a fost condus de valoroși oameni de cultură: acad. Dinu C. Giurescu (2000-2005), antropologul Vintilă Mihăilescu (2005-2010), istoricul Virgil Ștefan Nițulescu (2010-2016; 2019-prezent) și artista Lila Passima (2016-2019).
La aniversarea a 35 de ani de la reîntoarcerea Muzeului de la Șosea acasă, în Kiseleff nr. 3, deschidem parterul muzeului cu expoziția Legea creștinească. Aici, fiecare sală vorbește despre rânduiala credințelor și frumusețea artei țărănești. Odată cu redeschiderea porților, facem loc și dezbaterilor despre ceea ce mai este sau poate fi muzeul nostru, despre rosturile sale astăzi. Vă așteptăm cu drag să aflați noutăți despre lucruri vechi și oameni noi, începând din 25 aprilie, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00.
Printre partenerii media ai Muzeului Național al Țăranului Român se numără şi revista online www.daciccool.ro şi www.accmediachannel.ro.
