Șnur alb și roșu de mătase, lânică și bumbac, hârtie de ziar, semințe, fetru, ceramică, podoabe, lut, rotițe de ceas, metal, taste de computer, rășină sintetică, sticlă, email, argint, lemn, piatră și flori, etamină, mărgele, pasta fimo, dantelă și tot atâtea tehnici și stiluri fac din Târgul Mărțișorului, ca de fiecare dată, o poveste de neratat.
Târgul Mărțișorului continuă să fie unul din evenimentele specifice majore ale ofertei culturale ale Muzeului Național al Țăranului Român. Conceput și amplificat de-a lungul celor peste 20 de ediții, acesta a devenit o referință pentru publicul larg în peisajul târgurilor bucureștene și naționale, promovând și recontextualizând sărbătorirea unui obicei care în ultimul secol a primit o serie de transformări, predominant în spațiul urban. Având, de-a lungul timpului, o selecție riguroasă bazată pe criterii calitative, Târgul Mărțișorului de la MNȚR are ca obiectiv valorificarea și recontextualizarea unui obicei tradițional intrat în patrimoniul universal, sub egida forurilor UNESCO și își propune să încurajeze creativitatea artistică, punând accent pe inovație și pe meșteșugul capabil să fie reînnoit cu noi particularități, care să comunice prin expresivitate, imaginație și spirit ludic, semnificațiile mai vechi sau mai noi ale mărțișorului. Cu peste 170 de participanți, invitați conform criteriilor de selecție ale târgului, se continuă tradiția ultimelor târguri organizate de Muzeul Național al Țăranului Român, dându-se publicului posibilitatea de a se întâlni cu o ofertă bogată prin unicitatea, creativitatea și diversitatea mărțișoarelor.
Participanții invitați — studenți, artiști, tineri din zona creativă, designeri, arhitecți, meșteri — folosesc ca sursă de inspirație lumea și mitologia țărănească ori imaginează noi forme ale creativității urbane: de la obiectul manufacturat și reciclat care folosește materiile naturale devenite clasice la amprenta unui design contemporan, banda desenată sau personaje și semne din mitologia urbană, imaginate pe o multitudine de materii neconvenționale.
Alături de participanții invitați la târg se numără ca în fiecare an și școli, fundații, asociații, organizații care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copii și sprijin pentru categoriile defavorizate.
Devenită accesoriu tradițional al Târgului Mărțișorului, oferta gastronomică vine cu produse ce sunt mai aproape de conceptul de bucătărie naturală, chiar dacă zona reprezentată este rurală sau urbană: ceaiuri și plante de leac din Dâmbovița, turtă dulce, prăjiturele de casă, cozonaci și alte produse de patiserie, miere, dulcețuri din Bucovina, Alexandria, Baia Mare, Odorheiu Secuiesc, Buzău, Ilfov.
Perioadă: 26 februarie – 2 martie 2025, între orele 10.00 – 18.00
Loc de desfășurare: curtea interioară a MNȚR, pasaj, holul de intrare la Studioul Horia Bernea
Intrarea se face prin str. Monetăriei, nr. 3.
Bilet de intrare: Adulți –16 lei/ vizitator (valabil pe parcursul unei zile întregi, la toate expozițiile)
Elevii și studenții posesori de carduri „Euro 26” în vârstă de până la 30 de ani, pensionarii, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor beneficiază de reducere 75% pentru biletele de vizitare a muzeului – 4 lei/ vizitator
Organizator: Secția Educație muzeală
Coordonator târg: Lila Passima
Printre partenerii media ai evenimentului se numără şi revista online www.daciccool.ro şi www.accmediachannel.ro.