Cand eram copil si o vedeam pe Mama Mica pe drum mergand dupa apa, fugeam imediat la ea sa o ajut. Imi placea tare mult Mama Mica! Era imbracata tot timpul in negru, avea parul alb si avea si o mustata fina alba. Avea o canta alba in care-si lua apa, pentru ca o galeata i-ar fi fost mult prea grea… Imi placea sa o ajut, mergeam dupa apa cu ea si apoi i-o duceam pana acasa.
Mama Mica statea in casa unei fete de-a ei. Mai avea doi baieti, care aveau casele lor, familiile lor, pe aceeasi strada. Erau oameni de treaba, asezati, numai ca la un moment dat auzisem ca Mama Mica se pocaise. Nu stiam ce inseamna asta. Auzisem doar ca mergea sa se roage in orasul de langa noi. Atata tot. Cand o vedeam, asa mica, imbracata in negru si mergand incet, fugeam imediat sa o salut si sa o ajut. Nu-i vorba, erau oameni pe care nu-i salutam, ba ca eram prinsa cu joaca si nici nu-i vedeam, ba vorbeam prea incet si nu auzeau ca-i salut, ba, poate, pur si simplu, nu-mi venea sa-i salut. Ma spuneau alor mei si stateam cu orele la colt… Spre disperarea mea si a celor din jur, care nu intelegeau cum de nu o salut pe doamna cutare, dar fug din fundul curtii de fiecare data cand o vad pe Mama Mica. Cu oamenii pretentiosi niciodata n-am stiut sa ma port. Simteam ca sunt pretentiosi si nu ma puteam apropia de ei. Poate de frica, poate de mirare…
Cand a murit Mama Mica, lumea s-a impartit in doua. Familia ei a chemat preotul din sat si au ingropat-o… Numai ca Mama Mica voise sa fie ingropata altfel. Cu alte cantece, cu alte cuvinte. De cei cu care se rugase in ultimii ani. Auzisem ca platise si o fanfara si-si platise intreaga inmormantare dupa tipicul noii ei credinte. Dar familia ei a ingropat-o asa cum a crezut de cuviinta, spunand ca nu are cum sa se ia dupa mintea unui om batran. Am auzit insa ca la mormantul lui Mama Mica au venit si fanfara si cei cu care se rugase ea in ultimii ani si, dupa slujba pe care a tinut-o familia ei, au tinut slujba pe care stiau ei sa o tina si asa cum si-a dorit-o Mama Mica. M-am bucurat ca au facut asta. Bunica-mea zicea ca familia ei ar fi trebuit sa o ingroape asa cum si-a dorit ea… Alte lucruri n-am prea auzit, dar mi s-a parut ca dupa aceea n-am mai fost atat de aspru pedepsita atunci cand nu salutam foarte tare, clar si extrem de respectuos, anumite persoane. Poate ca atitudinile lor in alte contexte au facut ca eu sa fiu tratata cu mai multa indulgenta… Poate intransigenta unora a facut ca altii sa fie mai intelegatori… (Dumitra Gavrilescu)
