Aflam ca Romania sufera de o serie de vulnerabilitati. In primul rand, pare de mirare ca presa ar reprezenta o vulnerabilitate, deoarece ea pare destul de virulenta, de diversa in pareri si simpatii si destul de vocala. Intr-o tara democratica cred ca presa ridica o problema atunci cand ea nu indrazneste sa critice puterea, nu indrazneste sa ia atitudine pe cele mai diverse probleme. Atunci cred ca statul este intr-adevar slab si vulnerabil. Atunci cand presa este docila si tacuta. Atunci cand repeta ce spune puterea si se grabeste sa-i dea dreptate. Din fericire – Slava, Domnului! – , am depasit anii puterii populare. Deci imi este foarte greu sa inteleg in ce sens poate reprezenta astazi presa o vulnerabilitate a statului.
Doar daca nu cumva ne referim la cazul, intr-adevar serios, al fortei financiare, dar cu care se confrunta intreaga lume. Presa a incetat deja de ani de zile sa mai reprezinte o afacere profitabila. Peste tot in lume, inclusiv la noi, mereu mai multe publicatii, posturi de radio si TV si chiar mari trusturi de presa se confrunta cu reale dificultati financiare. Ori o presa adevarata nu inseamna doar ziaristi vigurosi si vocali, ci si un trust puternic, care sa reprezinte o adevarata forta financiara. Ori, daca privim lucrurile din aceasta perspectiva, s-ar putea intr-adevar sa avem o problema. Dar nu o avem doar in cazul presei.
O avem in cazul sistemului sanitar, care risca sa intre in colaps. Si aici lucrurile sunt mult mai grave, pentru ca daca sunt relativ rare cazurile jurnalistilor care pleaca in strainatate, in cazul personalului sanitar asistam la un adevarat exod. O grava vulnerabiliate o avem si incadrul invatamantului, atunci cand nenumarate scoli nu intrunesc nici conditiile minimale de functionare, cand copiii merg pe jos kilometri intregi pentru a ajunge la scoala, iar profesorii risca sa stea mai mult in greva decat la catedra. Avem o vulnerabilitate in transporturi, atunci cand trenurile de-abia se mai misca, iar soselele par a fi iesite chiar acum dintr-un bombardament devastator. Avem o vulnerabilitate majora, atunci cand se inmultesc intr-un ritm alarmant sinuciderile. Si tot vulnerabilitate este si faptul ca inca nu stim ce vom face cu criza. O grava vulnerabilitate o reprezinta lipsa de medicamente, riscul ca la iarna oamenii sa trebuiasca sa renunte la incalzire neavand cum sa plateasca facturile marite de doua sau de trei ori. Si cred ca lista poate continua mult si bine…
Sunt mult prea multe vulnerabilitati pentru a putea fi enumerate. Dar toate cred ca deriva din lipsa solutiilor economice si a lipsei de comunicare. Cred ca adevarata vulnerabilitate sau, altfel spus, cred ca sursa acestor vulnerabilitati o reprezinta lipsa increderii care genereaza lipsa dialogului real, caci asistam mai degraba la un pseudodialog al surzilor si, in final, lipsa de mobilizare si de solidaritate. Guvernul nu va reusi niciodata sa miste ceva singur, nici daca ar stii. El poate misca lucrurile doar impreuna cu oamenii, cu tara. Dar a uitat ca acestia chiar exista in realitate. Ii vede doar pe hartie, in statistici, iar oamenii vad doar guvernanti ce se plimba din cand in cand prin fata camerelor de luat vederi.
Avem intr-adevar o problema. Ea consta in primul rand in mentalitatea si in exprimarea: „O sa facem…” Nemtii au o vorba, Morgen, morgen, nur nicht heute sagen alle faulen Leute. Adica, Maine, maine, numai nu astazi, asa spun toti oamenii lenesi. Ne-a cuprins oare lenea sau, de cand ne razboim cu sistemul de invatamant, am uitat ce vrem sa spunem? Sau, din lipsa de medicamente si de alimente, nu ne mai asculta sinapsele? Atunci ce va fi la iarna, cand vor risca sa inghete? Avem cu siguranta o vulnerabilitate majora, dar nu stiu cine si cum ne va ajuta sa ne aparam de ea. (Lucian Gavrilescu)