Incadrata in axele timpului povestea pare fantezista. Insa, cu o vara in urma, in decurs de o saptamana, am experimentat cele 2 extreme: de pe crestele inalte alte Muntilor Stancosi m-am afundat in valurile inspumate ale Laculul Rosu din apropierea Bicazului. Daca as avea o singura zi in care sa vad lumea, m-as lasa purtata pe aripile timpului si as visa… la o zi de vara, undeva, departe. Mi-as dori sa impart acea zi cu cineva drag, sa ii sporesc farmecul prin prezenta unui suflet in care ma regasesc.
Ne trezim dis-de-dimineata si mergem pe varf de munte. Aerul e rece, taios, il respir, imi inunda plamanii cu prospetimea muntelui si imi trezeste simturile amortite. Stau in bratele lui si astept sa vad soarele intrezarind printre nori, usor palid si timid. In fata noastra se deschid inaltimile ametitoare ale muntilor, crestele inzapezite si potecile care ne invita sa le descoperim misterele. Am urcat de nenumarate ori pe acest munte, dar de fiecare data e ceva nou in el, ceva ce ma ideamna sa il descopar, sa ma deschid maretiei lui. Ne plimbam, tinandu-ne de mana, impartim un cornet de inghetata, ne afundam desculti in iarba moale si apoi privim cerul albastru. Ma simt coplesita de intinderea muntelui din fata mea, atat de calm si linistit, ce atat de solemn se inchina tarmului. Valurile inspumate se ciocnesc de stanci, se retrag agitate, pentru ca apoi sa caute in frenezie linistea si siguranta malului. Soarele dispare usor, ca intr-o mantie rosiatica si privim apusul de la malul lacului. E umbra si culoare, un sentiment coplesitor de armonie si calm. Oriunde as calatori caut natura, maretia unui colt de munte sau simplitatea unei plaje pustii. Iar, cand nu e cu putinta, calatoresc prin aceste locuri cu ochii mintii….
M-am convins ca se ascund atatea locuri fantastice in Romania, locuri pe care visez sa le vizitez intr-o zi… (Ana Birzoi)
