Am primit multe cadouri pe parcursul existentei mele de pana acum, insa cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata este fetita mea – care exista datorita unui alt cadou – inelul de logodna… Dar cel mai bine ar fi sa va povestesc… Prima data l-am cerut eu in casatorie… Deja ma cam saturasem de asteptat… si dupa 4 ani m-am gandit sa il intreb daca are ganduri serioase cu mine… iar intr-o seara dupa un film bun, o masa la restaurant si o continuare foarte placuta acasa, l-am intrebat de-a dreptul daca s-ar casatori cu mine…
Raspunsul lui a fost pozitiv… dar a mai trecut o lunga perioada de timp fara sa se mai intample ceva in acest sens. Intr-o zi frumoasa de iarna, dupa ce am venit de la serviciu, m-a invitat sa petrecem un sfarsit de saptamana la munte. Am mers in Poiana Brasov, ne-am urcat in telescaun… era un frig naprasnic, ascultam muzica la casti impreuna – de la aceeasi sursa -, cred ca aveam un mp3 player la noi, nu mai stiu exact aparatul, dar stiu ca avea o mufa dubla si ascultam amandoi aceeasi muzica. Si erau doar melodii romantice – m-am cam mirat eu. La un moment dat, mi-a zis sa imi scot putin manusa. Era cam frig… m-am uitat la el – ca nu intelegeam de ce. Si le-as scos el pe ale lui si am crezut ca vrea sa ma atinga. Asta m-a facut sa mi le scot si eu. Apoi am vazut ca pe degetul lui mic era un inel. Si atunci am inteles ca voi primi un inel… si atat. Eu l-am primit vesela pentru ca era foarte frumos, iar el a pus urmatorul track – era vocea lui si ma cerea de sotie. Se inregistrase de acasa.
A fost cea mai emotionanta zi din viata mea… Si ca sa va spun si urmarea: suntem casatoriti si avem o fetita de 1,7 luni. Sper ca fiecare femeie sa primeasca aceste cadouri pe parcursul vietii ori sa aiba cel putin un moment la fel de frumos ca al meu – pentru ca acesta ramane in suflet toata viata… va deveni un veritabil cadou de neuitat si nepretuit. (Mihaela Craciunescu)