Close Menu
    Facebook X (Twitter) Instagram
    • PRIMA PAGINA
    • DESPRE NOI
    • PUBLICITATE
    • NEWSLETTER
    DACIC COOL – Canal media online coordonat de Cecilia Caragea
    • Locuri
      • Din Romania
      • De Pretutindeni
      • Recomandari
    • Oameni
      • Oameni de langa tine
      • Personalitati
    • Traditii
      • Romania crestina
      • Legende, datini si obiceiuri
      • Semnificatia numelui
    • Branduri
      • Branduri Romanesti
      • Alte Branduri care ne plac
    • Afaceri
      • Idei de succes
      • La birou
    • Sanatate si Frumusete
      • Sanatate
      • Remedii Naturale
      • Alimentatie Sanatoasa
      • Frumusete
      • Parinti si Copii
    • Stil de viata
      • Arta culinara
      • Casa si Gradina
      • Moda si Accesorii
      • Cadouri
    • Timp Liber
      • Festivaluri si Targuri
      • Spectacole, filme, emisiuni
      • Carti
      • Evenimente
      • Bancuri
    • Romania Mea
      • Articole despre Romania mea
      • Povesti de viata
      • PAREREA MEA
    • DESPRE NOI
    • PUBLICITATE
    • ACC Media Channel
    • CECILIA CARAGEA
    DACIC COOL – Canal media online coordonat de Cecilia Caragea
    DACIC COOL – Canal media online coordonat de Cecilia Caragea
    Dacic Cool»Timp Liber»Evenimente»Expozitia de final a proiectului european „Masks”, la Muzeul Taranului Roman
    Evenimente

    Expozitia de final a proiectului european „Masks”, la Muzeul Taranului Roman

    9 noiembrie 2026Niciun comentariu
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email WhatsApp
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email WhatsApp

    PURTATE PRIN MEMORIE, MÂINI ȘI LUMI. TRAIECTORII ALE MĂȘTILOR RITUALE
    • Expoziția de final a proiectului european „Masks”
    • 10-29 noiembrie 2026, Sala Noua Galerie
    • Muzeul Național al Țăranului Român

    În perioada 10-29 noiembrie 2026, Muzeul Național al Țăranului Român deschide, la Sala Noua Galerie, expoziția Măști: Purtate prin memorie, mâini și lumi (Through memory, by hand, across worlds: MASKS), conturată în jurul lumilor traversate de măști rituale din patru țări europene.

    Expoziția încheie trei ani de bogată activitate transnațională dedicată documentării patrimoniului cultural asociat măștilor rituale, incluzând studiul etnografic, de antropologie vizuală și valorificarea meșteșugului măștilor, ca parte a proiectului european MASKS – Unveiling the Arts and Works Behind the Masks. Cofinanțat prin programul Erasmus+, acesta a adus împreună 12 organizații din Spania, Italia, Portugalia, MNȚR fiind partener din România alături de Universitatea București și Institutul de Folclor al Academiei Române din Cluj.

    În spațiile culturale documentate în proiect, meșteșugul confecționării măștii, precum și alte meșteșuguri asociate pierd teren, numărul mascagiilor scăzând în fiecare an. Expoziția se constituie ca o reacție la această pierdere, propunând o privire reînnoită și comparativă asupra acestor meșteșuguri mai puțin știute în țară, însă recunoscute și valorizate în țările partenere. Îi aduce în fața publicului local și internațional pe câțiva dintre purtătorii acestor cunoștințe și abilități, punând spații culturale și vârste în dialog.

    Măștile, între ritual și inovație. Parte a patrimoniului viu din cele patru țări partenere, măștile apar în contexte religioase și laice, festive și performative, unde configurează sau chiar răstoarnă, temporar, roluri sociale, corporale și identitare. În spațiul românesc, le întâlnim azi atât la comunități de români, cât și la minorități, cu precădere în momente de trecere sau de reînnoire a timpului: în ciclul sărbătorilor de iarnă (de la Crăciun, la Anul Nou și până la Bobotează – Capre, Turci, Urși, Draci, Moșnegi, Miri, personaje cu fală din sat sau de la televizor și multe altele), de Lăsatul Secului (Cuci, Fârșanc) și primăvara (Păpălugăre sau Sângeorzi), precum și izolat în personajul Mutului din obiceiul Călușului (asociat Rusaliilor) sau în legătură cu breslele (Fuga Lolelor). În trecut, făceau parte din ceremonialuri de trecere (Chipărușul, la înmormântare, în Vrancea).

    Teza expoziției subliniază capacitatea măștilor de a se reinventa: de la reapropierea funcțiilor tradiționale, recuperări, reimaginări ale momentelor rituale până la inovații în tehnici, instrumentar și materiale, procese de patrimonializare și adaptări ce aparțin paradigmei tradițiilor creative. De la meșteșug tradițional spre industrii creative, lumile măștilor sunt mai vibrante ca oricând.

    Ce poate descoperi publicul. În sala Noua Galerie, măștile nu sunt obiecte statice, ci agenți culturali vii, purtători ai memoriei colective, care vorbesc până azi despre reprezentări ale identității și alterității.
    Vizitatorii vor putea parcurge traseul câtorva măști în și dincolo de granițe, așa cum au fost documentate de echipele multinaționale implicate: pornind din contextele lor locale, comunitare și rurale, către spații urbane, noi audiențe internaționale, mediul online și piețele creative spre care se îndreaptă.
    Expoziția urmează liniile (dis)continuității transmiterii intergeneraționale, precum și transformările contemporane: noi tehnici, materiale, forme de profesionalizare și antreprenoriat cultural.
    În dialog cu creații ale unor mascagii cunoscuți din România, Italia, Spania și Portugalia stau măștile create de studenții de la Universitatea București în ucenicatul care a avut loc în atelierele unor meșteri internaționali, ca parte a mobilităților susținute de proiect.
    Un spațiu dedicat din expoziție aduce un omagiu celor 120 de ani de la înființarea Muzeului Național al Țăranului Român, făcând publice materiale din Arhiva de Imagine a MNȚR: cercetări de teren realizate de prima echipă în primii ani de la refacerea Muzeului, precum și una dintre primele expoziții ale Muzeului în anii 1990.
    Două spații interactive invită la creație pe toată perioada expoziției: fiecare vizitator/oare e îndemnat/ă să contribuie la construcția colectivă din „mascatelier deschis”, precum și în laboratorul unde se imaginează „viitoruri pentru măști.”
    Mai departe, expoziția va fi activată de un program bogat de acțiuni: atelier de povești cu măști, eveniment de deschidere oficială, lansarea unui volum dedicat proiectului, alături de tururi ghidate.

    Evenimente și informații practice:
    Programul de vizitare: 10-29 noiembrie 2026, de miercuri până duminică, în intervalul orar 15:00-20:00, Sala Noua Galerie (MNȚR, intrare prin Clubul Țăranului, Str. Monetăriei).

    Vernisaj în prezența echipei internaționale a proiectului european: 16 noiembrie 2026, ora 17:00, Sala Noua Galerie.

    Lansarea numărului 31 al Revistei de Antropologie MARTOR a MNȚR, ediție specială dedicată proiectului european, în prezența echipei editoriale și a unor autori: 18 noiembrie 2026, ora 18:00, Sala Media.

    Atelier de storytelling cu măști: 21 noiembrie 2026, ora 18:00.

    Pentru programul detaliat de tururi ghidate, ateliere și laboratoare: https://fb.me/e/2dWzy81QuW

    Expoziția este dedicată publicului larg și internațional (materialele sunt în limbile: română, engleză, portugheză, spaniolă, italiană).

    Intrarea este liberă.

    Evenimentul este prilejuit de încheierea proiectului european MASKS EU: unveiling the art and craft behind masks, proiect ce pornește de la studiul măștilor tradiționale și al alaiurilor carnavalești comune în diferite regiuni ale UE, pentru a dezvolta un parcurs de învățare a diferitelor procese de meșteșug în confecționarea măștilor. Muzeul Național al Țăranului Român e partener în proiect, alături de alte 11 organizații din Italia, Spania, Portugalia și România. Proiectul este co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul ERASMUS+.

    Printre partenerii media ai Muzeului Național al Țăranului Român se numără şi revista online www.daciccool.ro şi www.accmediachannel.ro.

    Înscrie-te pentru a primi conținut de calitate în căsuța ta de email, în fiecare săptămână!

    Verifică-ți dosarul de intrări sau spam pentru a-ți confirma abonarea.

    evenimente Muzeul Taranului Roman masti rituale masti traditionale Muzeul National al Taranului Roman Muzeul Taranului Roman traditii si obiceiuri romanesti
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email WhatsApp
    Previous Article20 de ani, o pasiune pentru filmul maghiar: Saptamana Filmului Maghiar de la Bucuresti
    DACIC COOL
    • Website

    Related Posts

    20 de ani, o pasiune pentru filmul maghiar: Saptamana Filmului Maghiar de la Bucuresti

    7 noiembrie 2026

    Targul Arhanghelilor Mihail si Gavriil, la Muzeul National al Taranului Roman

    2 noiembrie 2026

    Ziua Mortilor si expozitia „Catrinas, amintiri mexicane”

    29 octombrie 2026
    Leave A Reply Cancel Reply

    Înscrie-te pentru a primi conținut de calitate în căsuța ta de email, în fiecare săptămână!

    Verifică-ți folderul inbox sau spam pentru a-ți confirma abonarea.

    CELE MAI RECENTE ARTICOLE

    Expozitia de final a proiectului european „Masks”, la Muzeul Taranului Roman

    20 de ani, o pasiune pentru filmul maghiar: Saptamana Filmului Maghiar de la Bucuresti

    Targul Arhanghelilor Mihail si Gavriil, la Muzeul National al Taranului Roman

    Ziua Mortilor si expozitia „Catrinas, amintiri mexicane”

    DACIC COOL
    • ECHIPA DACIC COOL
    • PUBLICITATE PE ACEST SITE
    • TERMENI SI CONDITII
    • CONFIDENTIALITATEA DATELOR
    DESCOPERA
    • BLOGURILE BRANDURILOR DACIC COOL
    • PRODUSE ALE BRANDURILOR DACIC COOL
    • CONCURSURI
    • EVENIMENTE DACIC COOL
    PARTENERI
    • ARENA Communications
    • Brander. The Original Brander
    • ACC Media Channel
    • Cecilia Caragea
    Copyright © DACIC COOL

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.