Ne aflam intr-o epoca in care problemele legate de morala par adesea desuete. Totusi, intr-o lume plina de incertitudini, in care reperele devin din ce in ce mai vagi, o structura morala interna poate ajuta mult adolescentii sa faca fata, fara teama, la integrarea lor in societate. Or, la cincisprezece ani, sau chiar la zece, preocuparile legate de aflarea unui sens al vietii pot fi tardive, caci dimensiunile fundamentale ale personalitatii se contureaza inca de la nastere, iar perioada situata in jurul varstei de sase ani este o etapa importanta.
In anumite epoci, copilul era considerat bun prin natura lui, in clipa nasterii: numai societatea si mediul il corupeau. Oricine s-a ocupat putin de copiii mici stie insa ca ei nu sunt amabili si generosi in mod spontan… In alte timpuri, dimpotriva, se considera ca bebelusul se nastea depravat si capricios, in stare de pacat, si ca numai botezul si o educatie rigida puteau sa-l salveze. Astazi, ambele viziuni sunt depasite. Se stie ca orice copil se naste cu anumite predispozitii morale, asa cum are si altele, si ca acestea se vor organiza progresiv.
Educatia in familie este bine sa inceapa de la varsta cea mai frageda a copiilor, avand in vedere ca primii 5-6 ani ai acestora sunt hotaratori pentru toata viata. Unii parinti, orbiti de dragoste pentru copiii lor, nu tin seama nici de preceptele pedagogice, nici de ceea ce le spun altii, considerandu-i pe copii prea mici pentru a-i influenta educativ. Cand se lamuresc, constatand ca sunt multe lucruri de indreptat in comportamentul copiilor, este uneori prea tarziu. Copilul incepe sa vorbeasca, sa inteleaga unele lucruri, sa gandeasca elementar. Apare vointa, copilul cautand sa actioneze de la sine; incepe, de asemenea, sa constientizeze iubirea si antipatia, sa se rusineze, sa se mandreasca, sa faca diferenta intre bine si rau. In aceasta perioada, nu este suficient ca parintii sa-l mangaie, sa-l hraneasca, sa-l adoarma, sa-l pazeasca pe copil sa nu se imbolnaveasca, in rest lasandu-l sa se joace cum vrea, sa faca ce vrea. Ei trebuie sa urmareasca dezvoltarea morala a copilului, sa combata cu blandete, dar totodata cu fermitate, incapatanarea, neascultarea, capriciile copilului, situatiile in care acesta devine plangaret, nemultumit, rautacios, sa observe orice tendinta rea a copilului. O cerinta importanta in activitatea educativa a parintilor este sa fie constanti in atitudinea fata de copii, sa nu treaca de la o extrema la alta, de la dezmierdari la enervari si chiar la violente.
O prima virtute ce trebuie formata de mici la copii este ascultarea. Nu vom incuraja incapatanarea copilului si nu vom ceda la toate cererile lui. Daca cererile sunt justificate (ii este foame, ii trebuie ceva pentru gradinita, apoi pentru scoala etc.), desigur trebuie indeplinite, dar nu si capriciile lui. Sa manifestam rabdare in formarea vointei copilului pentru a face ceea ce i se cere. Conditia primordiala a ascultarii este respectul fata de parinti. De regula, copiii ii respecta pe parinti, dar ne intrebam – pe orice fel de parinti? Raspunsul pozitiv se refera la acei parinti care se respecta reciproc intre ei, care nu spun lucruri necuviincioase in fata copiilor, care nu se maimutaresc in fata lor, care nu-i cocolosesc, nu le tolereaza obrazniciile, care-i inconjoara cu o iubire inteleapta, ii trateaza cu sinceritate si incredere, nu se plang niciodata ca ei. Putem considera ca frica de Dumnezeu, credinta si evlavia se constituie in cea mai importanta virtute care trebuie formata la copii. (Paula Neagu)
