– Hei! Era el care o vazuse ca prin vis. A lovit-o usor cu mana facuta pumn peste umarul gol.– Hei! i-a raspuns ea cu gura putin intredeschisa. Avea buzele uscate, cu toate ca temperatura era pentru mijlocul lui iunie, inceputul lui iulie.
– Cum e? a intrebat-o el. E intrebarea lui care nu are sens, dar o foloseste mereu cand vorbeste cu ea. S-au iubit, mult sau putin doar ei stiu, dar brusc s-au despartit si acum s-au vazut intamplator dupa o vreme. Le tremura vocile, mainile, picioarele, iar trupurile au luat-o razna. Luna-i priveste.
– E … si ar fi vrut sa spuna din nou: „Hei!”. S-a gandit ca primul a fost spus ridicol sau nu are sens. De fapt, care e sensul lui „Hei!”? Si de ce a lovit-o cu pumnul incet?
– E bine. La tine cum e? Oare nu vede cum o privesc, nu simte cum imi tremura vocea? Ce mult s-a schimbat!
– E bine si la mine. Am atat de mult de lucru, incat nu mai gandesc!… Gandesc, normal ca gandesc, dar nu am avut asa mult timp sa ma mai gand
