Aveam 16 ani si m-am indragostit de un baiat, la bunica mea, la tara. Printr-un prieten comun noua am reusit sa ne intalnim la o partida de ping pong. Eu eram la liceu, el tocmai il termina. Eu in Brasov – el la Bucuresti. Si am avut o relatie prin corespondenta si intalnirile din vacante. O relatie frumoasa, plina de vise, sperante, sentimente, emotii. Multi ani la rand… Pana am facut eu 20 de ani si m-am hotarat sa merg in Bucuresti. El era student, asa ca m-am hotarat sa urmez si eu o facultate.
Din pacate, pe masura ce trecea timpul el era tot mai ciudat. Asa mi se parea mie. Simteam ca locul pe care il ocupam eu era luat de bautura. Mi se parea absolut stupid si imposibil. Insa, din pacate, cand am facut 26 de ani, am inteles ca nu mai avea cale de intoarcere. Mai ales in momentul in care a devenit si agresiv. Abia atunci am dat cu capul de ceea ce era real si evident. Nici nu puteam concepe ca as putea trai fara el. Chiar daca viata alaturi de el era asa cum nu ma gadisem vreodata ca va fi, nu puteam renunta. Pur si simplu.
La un moment dat i-am declarat faptul ca nu mai suntem impreuna, chiar daca inca mai locuiam impreuna. Nu l-a deranjat deloc. Pe el. Pentru ca pe mine m-a suparat foarte tare. Indiferenta lui m-a ranit foarte mult. Apoi ma trezeam cu el plangand, cand era baut, sa nu il parasesc, pentru ca ma iubeste foarte mult. Nu mai intelegeam nimic. Nici nu mai stiam ce ar fi bine sa fac. Imi spunea ca se corecteaza, ca nu mai greseste, ca nu ma mai supara si apoi…
Intre timp, dupa ce a trecut un an de cand ne hotarasem ca fiecare este pe cont propriu m-am hotarat sa imi cumpar un apartament si sa ma mut. Cu asta am reusit sa pun capat acestei relatii de iubire, pasiune si uratenie in acelasi timp.
Dupa un an de la plecarea mea, m-am trezit ca vrea sa fim din nou impreuna, ca ma iubeste nespus si ca a realizat cat de mult a gresit, ca este un alt om. Pentru mine, din pacate, era deja prea tarziu. Abia imi revenisem si eu si ma simteam din nou in stare sa traiesc fara el… Am spus nu. Si nu imi pare rau.
Cred ca nu imi pare rau nici de anii petrecuti impreuna – asa cum au fost. Imi amintesc cu placere ceea ce a fost frumos… Iar restul, restul mai conteaza decat doar in luarea hotararilor, pentru ca am invatat ceva: cand nu iti este bine faci tot posibilul sa schimbi ceva, chiar daca schimbarea se numeste de fapt renuntare. (Mihaela Cornelia, Foto: Stock.XCHNG)
