Am un baietel de 10 luni si din prima lui clipa de viata e numai zambet. Pana in luna februarie, cand a luat un microb, am avut numai momente fericite si linistite alaturi de el. Incepand cu 20 februarie, totul s-a schimbat, a inceput cu temperatura, care in loc sa scada crestea si, neavand simptome vizibile (rosu in gat, tuse sau diaree), la un simplu control la pediatru am fost nevoita sa ma internez pentru analize amanuntite. Analizele corecte au dat si diagnosticul.
Dupa o saptamana de tratament, starea lui s-a inrautatit vazand cu ochii: a inceput sa faca din nou temperatura, scaune diareice, nu mai manca. Simteam cum nazdravanul meu se topeste in bratele mele si eu odata cu el. A fost pus in perfuzii doua zile si o noapte, dar nu am renuntat sa-l alaptez. Cand mi-a zambit din nou, mi-am dat seama ca-si revine. Au fost doua saptamani de durere sufleteasca de nedescris, mai ales ca dupa trei zile de la internarea baiatului am internat-o si pe fetita cea mare, care era la un pas sa-si serbeze cei 7 ani in spital (9 martie). Acum bebita e mai bine, sub tratament injectabil, acasa, si e din nou vesel si nazdravan. (Camelia Ghimpu)
