La varsta de 22 de ani am spus „Da” cu o voce ferma si hotarata. Am stiut ca acesta este pasul pe care trebuie sa-l fac pentru a atinge fericirea. Ne iubeam si visul nostru era sa fim impreuna pana cand moartea ne va desparti. Eram doar noi si de copii nu se punea problema. Eu eram un copil, cel putin asa ma simteam. Desi corpul meu se schimbase, eram la fel ca si acum 10 ani. Aceeasi fata timida, dar zapacita, care adora sa faca coronite din flori, sa se joace si care prefera oricand un desen animat in favoarea unui film. Lucrurile nu au fost asa cum le-am planificat si dupa patru luni de la casatorie am aflat ca voi fi mama. Recunosc ca am amutit atunci cand am vazut rezultatul testului de sarcina. Voi fi mama! Aceste cuvinte mi se pareau atat de straine de mine.
Sotul isi dorea un copil si atunci cand i-am dat vestea radia de fericire. Dar eu… sa fiu mama!? Un copil sa dea nastere unui copil? Mi se parea un vis, ceva ireal si nu puteam sa cred ca din acel punct pe care l-am vazut la radiografie se va dezvolta un copil. Mi-am continuat viata oarecum normal, ma simteam mai bine ca oricand, singurele diferente fiind vizitele mai dese la ginecolog.
Deja implinisem patru luni si doctorul mi-a spus ca in acea zi voi afla sexul copilului. Ce sex? Acel punct are sex? M-am intins pe pat si priveam calma spre monitor. Inima a inceput sa imi bata cu putere, palmele sa-mi transpire si am simtit ca mi se face rau din cauza emotiilor. Un copil! Ii vedeam manutele, picioarele, capul, chiar si sexul… un baiat! Atunci am realizat ca traiesc o minune. Minunea de a fi mama!
Acum avem un baietel in varsta de 5 ani caruia ii dam tot ceea ce avem mai bun si este mandria noastra. El este soarele care ne incalzeste sufletele in fiecare zi. Faptul ca am ramas insarcinata la 22 de ani s-a dovedit a fi un avantaj. Am invatat impreuna, ne-am jucat impreuna si ne-am bucurat de lucrurile marunte impreuna. (Mirabela Nichitean)
