Imi aduc aminte ca in perioada liceului ma indragosteam de orice baiat frumos sau cu chip interesant, in conceptia mea. Dezvoltam anumite stari de indragosteala, fara sa-mi fie vreodata impartasite. Ma simteam ca o ratusca uratica, dar nici nu stiam sa ma fac remarcata. Mi se intampla sa conduc cu privirea baiatul pe care-l placeam sau sa trag cu ochiul, de oricate ori aveam ocazia, la banca colegului pe care-l simpatizam. Stiu ca acelea au fost sentimente puerile, naive si cred ca va e cat se poate de clar ca nu mi-au fost impartasite, insa asa am fost eu in adolescenta.
Apoi, am crescut. Pe la 20 de ani am avut o relatie cu un baiat de 24. Era prima mea dragoste in adevaratul sens al cuvantului. Cat m-am mai inselat in privinta lui… Eram innebunita la vederea lui, simteam cum orice neuron fuge si lasa loc trairilor, nebuniei, isteriei. Eram extrem de geloasa, simteam ca mor doar la gandul ca s-ar uita la altcineva. Si o facea… Am fost impreuna in jur de 5 luni, in care eu simteam ca iubesc. Deh, asa cum poti iubi la 20 de ani. Acum, uitandu-ma inapoi, nu cred ca aceea a fost dragoste, insa cautam acel sentiment.
Sa revin la povestea mea de dragoste. Voiam sa-i fac pe plac oricum. Ma imbracam asa cum credeam ca i-ar placea, mi-aduc aminte ca m-am dus la o intalnire si blonda. Ala da soc. Incercam diverse look-uri, sa-l fac sa se opreasca la mine. Simteam ca nu e al meu complet. Desi nu avea serviciu si nici bani, intotdeauna venea cu plasuta cu dulciuri si mici atentii pentru mine. Ne plimbam peste tot, m-a prezentat si parintilor, cu el am avut si prima mea experienta sexuala. Apoi, totul s-a derulat pe repede inainte pana cand, intr-o zi, a trebuit sa plece din oras si nu m-a mai sunat. Nu mi-aduc aminte sa fi plans decat atunci cand am constientizat ca m-a parasit, adica dupa vreo trei saptamani, ca in tot acest rastimp refuzam gandul ca nu mai suntem impreuna, pana m-am trezit la realitate.
Nu stiu cum au trecut cele trei saptamani, dar imi amintesc ca ma plictisisem sa astept un semn de la el si am iesit pentru prima oara in oras cu prietena mea si iubitul ei, ii vedeam dansand si sarutandu-se si atunci am realizat ca m-a parasit. Cum am ajuns acasa, m-a apucat o stare de agitatie, mai consumasem si cateva pahare de vin si l-am sunat incontinuu. Nu a raspuns. Ba chiar mi-a dat de cateva ori ton de ocupat si nu m-a sunat inapoi. Atunci a fost ultima oara cand l-am cautat. Mi-am dat seama ca l-am pierdut pentru totdeauna.
M-am intors la viata mea de dinainte de a-l cunoaste, cea in care ma iubeam, imi acordam atentia cuvenita, m-am reintors la tot ce imi facea placere si nu aveam timp sa fac cat am fost cu el. Citeam, mergeam la teatru, la cafenele cu prietenele mele, mergeam la aerobic si lista a continuat…
Deci, atunci cand nu e, n-are rost sa insistam. Viata merge inainte! Si povestile de dragoste, intotdeauna un alt fel de dragoste, dar continua. (Mihaela, Foto: Stock.XCHNG)
