Da, m-am indragostit, am iubit, fara sa sper ca voi fi iubita, dar a fost o dragoste platonica de scoala (eram eleva in scoala generala), cand eram mica si nu cunosteam prea multe despre iubire. Celalalt nu a stiut niciodata ca era in centrul atentiei, al gandurilor si ca il urmaream mereu cu privirea, care il cauta ratacita, permanent, ca inima imi batea mai tare cand il vedeam, ca ma gandeam aproape in permanenta la el.
A trecut… Am lasat-o sa treaca de la sine. Am suferit, dar am preferat sa o las sa treaca. Eram prea rusinoasa ca sa fac pasul sa-i spun, in plus mi-era teama sa nu fiu respinsa si luata in ras, cum sunt copiii care rad de orice si iau totul in gluma.
Mai tarziu, m-am indragostit mai matur sa zic asa, mai responsabil, nu am mai facut atata risipa de sentimente, caci am vazut ca nu se merita. Am iubit cand simteam ca si celalalt simte ceva pentru mine. Chiar daca am fost tradata, nu am pastrat ranchiuna, ci am privit-o ca pe o amintire de viata, o experienta necesara pentru maturizare. Instinctul de protectie mi-a spus sa nu mai risc, caci nu se merita atata suferinta gratuita. (Andreea B., Foto: Stock.XCHNG)
