Lumea zilelor noastre ne bombardeaza incontinuu cu informatii din toate partile, pe diverse cai. Acestea ne supraincarca creierul cu lucruri mai mult sau mai putin folositoare, de care ne putem scapa, sau pe care le putem arhiva. Memoria este arhiva masiva a creierului. O arhiva care nu este inca egalata de nici o biblioteca din lume, nici macar de internet. De ce? Pentru ca pe langa inregistrarea informatiilor de tip vizual: imagini, filmari, informatii scrise, inregistreaza de asemenea o multitudine de senzatii diverse, mirosurile, starile generale, locurile, oamenii, dar „ingheata” si un anume moment in timp care poate cuprinde o stare de bine (compusa din mirosuri, senzatii, relationari cu mediul inconjurator) ce poate fi accesata apoi si folosita in scopuri benefice.
In tinerete putem zice ca avem o memorie proaspata, care raspunde rapid la cerintele noastre. E posibil sa fie si din cauza unui volum mai mic de informatii care este stocat. Dar se datoreaza si varstei propriu-zise a corpului nostru, care nu a prins inca o stare de uzura. In acelasi timp, ne si exersam memoria prin diverse lucruri pe care le memoram in scoala. Unele mai mult sau mai putin utile, dar acestea sunt totusi de ajutor, fara sa ne dam seama, pentru ca mentin in stare de functionare si de „ungere” permanenta mecanismele memoriei.
Deja pe la jumatatea vietii, incepem sa uitam, chiar daca nu mai umblam la scoala, sau poate tocmai din aceasta cauza. Si uitarea apare la inceput prin elemente minore: un obiect necesar, o intalnire, o zi de nastere. Acestea se aduna si ajung sa ne dea o senzatie neplacuta de cele mai multe ori. Si atunci stim ca e momentul sa luam o pauza de la cele pe care le facem in rutina zilnica. Ca pe la sfarsitul vietii, sa ajungem ca memoria sa nu ne mai ajute prea mult. Accesarea ei se face tot mai greoi si tot mai fara succes. Aparent, informatiile pe care le putem accesa din memorie sunt strans legate de persistenta lor in timp. De exemplu, cu siguranta nu vom uita partenerul de viata cu care am trait mai mult de jumatate din viata, in schimb e posibil la aceasta varsta inaintata sa uitam de evenimente sau persoane care au fost mai efemere in viata noastra.
Ca si importanta, putem considera ca tot ce ne reprezinta are ca baza memoria noastra. Experienta, si ea este o anumita parte din arhiva memoriei, o parte deloc neglijabila, deoarece ne ajuta sa nu repetam aceleasi greseli si sa ne imbunatatim performantele, este in cea mai mare parte a vietii cartea noastra de vizita. Din pacate, ne dam seama de importanta memoriei tocmai atunci cand nu mai functioneaza la capacitati normale, cand incepem sa uitam, cand ne zicem „stiam cum ii spune acelui lucru”, sau cand ne intrebam „oare unde-am pus…”. Se pare ca si capacitatea de concentrare este in stransa legatura cu memoria.
Practic, daca suntem concentrati, informatiile care le primim sunt curate, nebruiate si cu sanse foarte mari sa persiste mult timp in memoria noastra. Puterea de concentrare nu este altceva decat o stare deosebita de atentie asupra a ceea ce facem in momentul respectiv, cu „inregistrarea” momentului pornita. Memoria poate accesa mult mai usor si mai repede informatiile pe care le-am acumulat intr-o perioada de concentrare maxima. Totusi, fara sa ne dam seama, neglijam mult necesitatea capacitatii de concentrare si, implicit, a capacitatii de functionare in mod normal a memoriei. (Calin Suciu)
