E o adevarata provocare sa-ti testezi limitele si sa-ti cauti radacinile dincolo de zona ta de confort, intr-o lume in care fenomenul tribalizarii prinde contur tot mai accentuat. In spatele unei cazemate de sarmale, strangand la piept cu putere discurile cu manele si bombanind intr-un pseudodialog cu televizorul, in timp ce isi mesteca semintele, romanul de rand se considera intai roman. Europa e departe, din toate punctele de vedere. Si atunci de ce sa facem un salt peste jignirile francezilor, de ce sa luptam fara arme cu imaginea noastra generalizata de tigani, pe care fratii nostri latini ne-o striga la unison? De ce sa ne alaturam la o marijuana a pacii olandezilor si celorlalti vecini din nord care ne sunt atat de diferiti?
Simplu. Pentru ca sloganul Uniunii Europene nu e doar o vorba de duh inventata de un copywritter cu afinitati politice. „Unitate in diversitate” nu e doar un indemn, ci o realitate la o pereche de ochelari de cal distanta. Si personalizand toata aceasta convingere, e randul meu sa reflect asupra temei, pe masura ce ma plimb pe strada Paris din capitala. Daca ar fi sa ma intorc in timp, m-as gandi la dinastia Hohenzollern, nicidecum de origine romana, dar ale carei ramuri au europenizat Romania cu mult inainte de a se constientiza acest lucru. Prin regii Romaniei, noi am adoptat o viziune asupra vietii mai sobra si mai manierata decat ne era scris in sangele latin. Dar asta n-a facut decat sa ne conecteze la valorile europene, lucru inca vizibil, dar mai ales palpabil, cu o simpla vizita la Peles. Pe mine, una, m-a impresionat. Si nu neaparat pentru ca am o slabiciune pentru decoratiunile baroce, ci pentru ca, in ciuda trecerii timpului, oamenii privesc cu aceeasi admiratie viata familiei regale.
Ajunsa la intersectia cu Londra, ma opresc asupra publicului-tinta amator de SF. Romania este inima Europei. Si asta pentru ca Bram Stocker nu a considerat nici o destinatie mai potrivita pentru a-si adaposti personajul celebru decat enigmatica Transilvanie, ce a devenit tinutul vampirilor, atat de exploatati azi in productiile expuse pe ecrane. Castelul Bran confirma decizia corecta a autorului. Aspectul sau de fortareata nu s-a dovedit ostil miilor de turisti europeni, in fata carora isi deschide larg portile, ci este o oaza de inspiratie si mister.
Semafor la intersectia dintre Haga si Roma, ambele pe pamant romanesc. Revenind in timpurile noastre si parafrazand o vorba cunoscuta pe plaiuri mioritice, romanii nu sunt ai nostri, ci ai admiratorilor nostri. Cum se traduce in termeni elogiosi aceasta ciudatenie? Asa: ganditi-va la romanii care ne-au facut mandri in fata unei lumi intregi. O parte v-ati gandit la Nadia. Barbatii il prefera pe Hagi. Unii au auzit si de Henri Coanda. Bine, bine, s-o luam la socoteala si pe Inna. Nu suntem aici sa judecam tendintele prezentului. Si nu-i asa ca va creste inima cand vedeti cu zecile vecini europeni venind sa descopere punctul de plecare al acestor mari invingatori? Si de aceea, ei nu ne mai apartin, ci sunt ai intregii lumi, care ii aplauda si care apropie Romania de Europa, de „lumea buna”, macar c-o vorba de lauda. (Diana Andreea Duca, Foto: Stock.XCHNG)
