Muzeul National al Taranului Roman va invita marti, 20 august 2013, ora 17.30, in Sala Acvariu a muzeului, la vernisajul expozitiei Marginimea Sibiului, care va putea fi vizitata pana pe 1 septembrie 2013, urmand sa fie itinerata la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca) si in Elvetia. La sud de Sibiu, la poalele Carpatilor, se afla o microregiune care seduce prin caracterul sau deosebit: Marginimea Sibiului. Patria lui Octavian Goga si a lui Emil Cioran, tinut al oierilor, care isi duceau turmele pana in Moldova si Crimeea, teritoriul Marginenilor a pastrat si a conservat traditii unice, ansambluri naturale si monumentale de exceptie.
In parteneriat cu Complexul National Muzeal ASTRA, ASTRA Film, Muzeul National Brukenthal, Muzeul National al Taranului Roman, Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul Etnografic din Geneva (Elvetia), Asociatia Reuniunea Marginenilor, Biserica Evanghelica din Cisnadioara, Centrul de dialog si cultura Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A., Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Asociatia Judeteana de Turism Sibiu, Directia Judeteana pentru Cultura Sibiu, Primaria Orasului Saliste si mai multi colaboratori culturali locali sau nationali, Asociatia Swiss WebAcademy a lansat un proiect de valorificare pe termen lung a acestei zonei, pe cat de inovator, pe atat de ambitios, ce ofera informatii accesibile publicului larg si foarte utile cercetatorilor: website-ul www.marginimeasibiului.com. Website-ul este proiectat sa devina, in exclusivitate, o adevarata arhiva online de fotografii si documente istorice provenind din institutii partenere.
Pentru a inaugura acest portal web, Muzeul National al Taranului Roman si Asociatia Swiss WebAcademy au organizat o expozitie temporara ilustrand trecutul si prezentul zonei Marginimii Sibiului, punand in valoare traditii si aspecte mai putin cunoscute din aceasta regiune, prin expunerea a 200 de fotografii inedite.
Mai multe detalii gasiti pe www.muzeultaranuluiroman.ro