In acest an, la MNAR, cea de-a 10 editie a Noptii Muzeelor va fi dedicata Anului Brancoveanu, prin deschiderea in nocturna a Galeriei de Arta Veche Romaneasca. De-a lungul celor zece sali ale galeriei, o serie de lucrari special selectate compun un traseu care ofera informatii despre arta brancoveneasca, in contextul culturii medievale din Tarile Romane. Cu acest prilej, la parterul Galeriei Nationale este inaugurata expozitia Calatori prin manuscris, care aduce in prim plan un liturghier brancovenesc, cu o bogata decoratie pictata, presupus a fi apartinut chiar voievodului martir. Printr-o scenografie atent construita, vizitatorii vor parcurge un labirint alcatuit din filele manuscrisului reproduse la scara mare, la capatul caruia va fi expus pretiosul obiect.
De la ora 22.00, in curtea muzeului are loc performance-ul FANTOMA. In memoriam 1914, sustinut de participantii la atelierele de desen organizate in cadrul expozitiei Otto Dix. O lume in ruine. Tot in curtea muzeului, vizitatorii pot viziona, incepand cu ora 21.00, documentarele transmise de Digi Life: Maiestria hartiei si Interviuri cu artisti.
Intrare va fi libera in intervalul orar 19.00-04.30.
Mai multe detalii gasiti pe www.mnar.arts.ro