Zidita la inceputul secolului al XVIII-lea, Cula lui Costea, din comuna Frasinet, judetul Teleorman, a fost recladita succesiv in urma stricaciunilor suferite si a cutremurelor. Cula, un turn de aparare inspirat de arhitectura otomana balcanica, a patruns in spatiul romanesc (in covarsitoare majoritate in Oltenia) incepand cu secolul al XVI-lea, ajungand la apogeu in vremea primei parti a secolului fanariot. O asemenea constructie este o raritate pentru aceasta zona geografica. Despre aceasta cladire, cat si despre cum acest turn de aparare este unul dintre pilonii stilului neo-romanesc, am intentionat de multa vreme sa scriu, mai ales ca se afla relativ aproape de satul unde am copilarit.
Desi urmele celor mai vechi cule din Romania dateaza inapoi chiar spre anii 1500, aceste turnuri de aparare (din turcescul kule) s-au inmultit si diversificat stilistic incepand cu secolul al XVII-lea, atunci cand Tara Romaneasca nu mai avea puterea sa se opuna Imperiului Otoman, devenind chiar o provincie cu o larga autonomie in cadrul imparatiei osmanilor. Desi aceste cule se intalnesc mai ales in spatiul balcanic (Romania, Serbia, Albania) originea lor se poate cauta in Orient, chiar pana in vechea Persie. Ridicate de boieri si de oameni instariti, aveau rolul de a proteja avutia si viata acestora de incursiunile de jaf ale pasalelor de la Dunare ori de sfortarile criminale ale talharilor (se poate pomeni chiar si rascoala seimenilor, din 1655, ca factor cauzator de sentimente de nesiguranta printre avutii acelor timpuri).
Sub forma de turn, initial cu aspect estetic modest, inalte de 1-2 etaje, cu 3 sau 4 caturi, ferestre inalte si foarte inguste, avand fantana sapata intr-un beci, prevazute cu guri de foc si o singura intrare puternic intarita, cu un turn avand coloanele simple, scurte, de inspiratie bizantina, acestea au evoluat in vremea fanariotilor spre adevarate castele in miniatura, avand beciuri, camere pentru stapan, unele chiar cu un turn secundar, legat de cladire printr-un pod inchis, aflat la inaltime (precum cula lui Vladimirescu), si un cerdac larg deschis, inspirat de prispele caselor taranesti, sprijint pe coloane inspirate dupa cele ale bisericilor „afectate” de impulsul cultural si arhitectural din vremea lui Brancoveanu Voda, aspectul general al constructiei imprumutand masiv elemente din arhitectura taraneasca romaneasca.
Dupa 1821, atunci cand aceste fortificatii au fost folosite pentru ultima data in scop militar, odata cu modernizarea Tarii Romanesti si instituirea unei forte moderne de politie, inclusiv cu sofisticarea aspiratiilor materiale ale proprietarilor, multe dintre cule au fost abandonate ori modificate spre un mai bun confort, renuntandu-se la intrebuintarea lor in scopuri defensive. Datorita priceperii mesterilor populari, acestea au devenit adevarate conace, influentand mai apoi, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, numerosi arhitecti in cautarea unui model national in arhitectura. Stilul neo-romanesc, initiat de Mincu si de discipolii sai, se inspira mult din arhitectura acestor cladiri (motivul turnului este unul de capatai), dar si din cea a bisericilor valahe tarzii ori chiar cea vernaculara. Un sprijin masiv in perpetuarea influentei culelor in arhitectura romaneasca a fost Expozitia de la 1906, atunci cand Regele Carol I a oferit acestei miscari arhitecturale rangul de arhitectura nationala.
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Cula_Costea_Frasinet/1]}
Cula din Frasinet pare sa fi apartinut familiei boieresti Costea, in prima sa forma fiind ridicata la inceputul secolului al XVIII-lea, pe mosia familiei, fiind orientata cu fata spre o vale a raului Clanita, spre Dunare, de unde se presupunea ca este cel mai probabil sa se intample vreo amenintare. Temelia initiala era din piatra, urmand apoi caramida subtire, arsa, strans tesuta. A fost modificata de-a lungul timpului, ultima modificare (tencuiala grosolana din ciment si completare a zidariei) fiind din vremea in care in zona a functionat un CAP, fapt ce ma face sa ma indoiesc ca a in aceasta perioada a beneficiat de o atentie deosebita. Desi nu se afla departe de un magazin destul de mare si de o sosea asfaltata, azi este folosita drept WC public si loc de aruncat gunoaiele. Faptul ca romanul este frate cu codrul iese mereu la iveala!
Lipsa unor documente si a unei cercetari din partea vreunei institutii a statului face imposibil de determinat modul in care a evoluat infatisarea acestei cule.
In imediata apropiere a culei se afla si ruinele conacului Costea. Desi imbina elemente de secol XIX, aspectul actual dateaza din 1942, atunci cand s-a intamplat ultima sa refacere. Dupa 1948 a fost nationalizat si folosit ca sediu de CAP. Nu cunosc daca dupa 1990 a fost revendicat de catre urmasii familiei Costea (prima posibila mentiune a acestei familii dateaza din 1515, atunci cand Neagoe Basarab ii da banului Costea in proprietate catunul Dragobostea, azi satul Olteni, aflat la 8 km vest de Frasinet), dar inclin sa cred ca nu, deoarece zona se afla intr-o avansata stare de paragina, fara a fi ingradita in niciun fel, lasata la „mila” hotilor de caramida.
Se pare ca acest conac a avut si o dependinta in care locuiau servitorii, localizat la nord-est de ruina culei. Stilistic o cataloghez ca apartinand erei dinainte de WW1. Are intrarea principala orientate spre sud-est, iar partea din spate cu o mica anexa a fost mutilata. (Marius Ionescu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Cula_Costea_Frasinet/2]}
