Cu drag ma intorc de fiecare data in aceasta locatie minunata din mijlocul Carpatilor, intre Bucegi si Piatra Craiului, la poalele acestora din urma, intr-un taram rupt de lumea moderna, desprins parca dintr-un tablou al unor vremuri ce ne amintesc de originile traditionale ale poporului nostru roman, de munca sa pentru existenta, de minunata comuniune dintre om si natura.
Nu trebuie decat sa ne luam o data lumea in cap si pentru o zi, un weekend sau o saptamana, sa ne intoarcem din nou la aceasta viata frumoasa si naturala pe care multi dintre bunici si parinti au trait-o si pe care acum ne-o povestesc cu drag. Plaiurile sirnene sunt la fel sau poate mai frumoase ca cele dintr-un catalog turistic ce ne infatiseaza mult mai celebre statiuni din Elvetia, Austria sau Cehia. Vacute ce pasc pe pasuni avem si noi aici, iar cu adevarat muntii nostri aur poarta, mai ales cel verde, care ne face mai buni, ne ajuta sa respiram un aer mai curat si sa mancam natural. Aerul respirat in Sirnea este in topul celor mai pure si curate din tara (cu date de la statiile meteo, alaturi de Stana de Vale, Lepsa sau Baile Tusnad).
Venind din Brasov, am trecut prin Moeciu de Sus, Drumu Carului si apoi am intrat in comuna Fundata (comuna aflata la cea mai mare altitudine din tara) pe DN73, un drum care se poate reface cu siguranta, avand in vedere traficul, turistic in special, de care are parte. Drumul ce duce catre Sirnea, primul sat turistic european din tara, ne astepta in dreapta, in vale, un drum prost, neasfaltat si cu destule gropi, dar peisajul prin care acest drum trece te lasa fara grai si te indreptateste si el sa mergi cu o viteza redusa. Va declar cu mana pe inima ca merita excursia, efortul, precum si petrecerea catorva zile de concediu aici pentru aer, pentru privelisti, pentru natura.
Am continuat drumul catre Poiana si vechea granita dintre Tara Romaneasca (Judetul Arges) si Transilvania (Judetul Brasov). De aici dam de asfalt prin satul Ciocanu si comuna Dambovicioara, catre pestera cu acelasi nume. De la Sirnea spre Chei soseaua este impecabila, singurele posibile neajunsuri fiind latimea si panta ei, insa pentru mine, iubitor al condusului in aceste conditii, a fost ceva fermecator si relaxant.
Accentul pe care l-am pus de data aceasta a fost pe vizitarea zonei dintre Poiana, pe deal, la granita, si satul Ciocanu, o zona semi-salbatica, in care padurea se imbina extraordinar cu pasunea si activitatile pastorale. „Odaile” pe care le intalnim aici sunt specifice zonei si erau folosite iarna de sateni pentru hranirea vacutelor, acestea fiind mutate de la una la alta atunci cand fanul strans peste vara se consuma. Sirnenii le tineau companie animalelor lor si nu plecau la oras decat atunci cand trebuiau sa isi vanda din productie la pietele din Campulung, Bran sau chiar Brasov. Cumparau in schimb ceea ce nu aveau in gospodarie, in mare parte fructe, legume, faina sau cereale intregi. Astfel, unii mai instariti prin munca decat altii reuseau sa-si trimita dintre copii la scoala, la oras, pentru a duce un trai mai bun. Deseori, mai ales in timpurile de mult trecute, trocul reprezenta un mod obisnuit de a face negot in targurile transilvane. Un traseu de cateva ore ne-a purtat peste dealuri, pe langa vechi fantani, pe pajisti si prin paduri cu arbori batrani ce au trait atatea si atatea povesti. Am gasit ghebe si putine plante medicinale inca rezistente la vremea tomnatica, precum coada-soricelului sau cimbrisorul!
Am aflat mai multe si despre o sarbatoare locala din perioada excursiei noastre, si anume Focul lui Sumedru, care are loc an de an pe 25 octombrie, de Sfantul Dumitru. Localnici, cu mic, cu mare, se imbraca in portul popular specific locului, fac un foc ca de tabara si joaca dansuri sacre in jurul lui. Cei care au curaj isi iau avant si sar prin foc sau peste focul lui Sumedru, ocrotitorul recoltelor si oierilor. Focul se face pe dealuri, de obicei in locul cel mai inalt din zona si se poate vedea de la o distantă destul de mare. Focul lui Sumedru este o sarbatoare precrestina, avand caracter funerar si celebreaza moartea si renasterea. Totusi, are si elemente crestine, in biserica citindu-se Acatistul Sfantului Dimitrie. Focul lui Sumedru semnifica un scenariu al mortii si renasterii anuale a unei zeitati a naturii; o celebrare ce contine moartea violenta a zeului imbatranit la sfarsit de an prin taierea unui arbore din padure, urmata apoi de renasterea acestuia prin incinerare, in noaptea de 25 spre 26 octombrie. Focul are rol purificator si regenerator, iar carbunii aprinsi, cenusa si celelalte resturi din rugul funerar sunt luate de sateni care fertilizeaza cu ele gradinile si livezile.
Pe masura ce voi mai reveni pe aceste meleaguri atat de frumoase si speciale, voi mai depana cate o pagina din maretiile tarii, pentru a constientiza cu totii ce tara frumoasa avem! Trebuie sa invatam sa pretuim asemenea locuri si sa nu mai aruncam cu noroi in minunata noastra patrie! (Razvan-Constantin Ciubotaru)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Din_maretiile_tarii_Sirnea/1]}
