La numai cativa kilometri de binecunoscuta Manastire Caldarusani, pelerinul poate face un popas duhovnicesc la Manastirea Sfantul Nicolae, Sitaru. Situata in satul Sitaru, comuna Gradistea, judetul Ilfov, manastirea, putin retrasa de lume si parca discret protejata de padure, se dezvaluie pelerinului, respectand linistea locului, care este intrupta sporadic doar de vreun ciripit de pasarele.
Biserica din zid nu impresioneaza prin dimensiuni, insa uimeste prin istoria si prin bogatia moastelor Sfintilor ce se gasesc aici. Prin odoarele pe care le adaposteste si prin Hramurile pe care le poarta, manastirea devine loc de pelerinaj pe tot parcursul anului, pentru credinciosii care cauta un prilej sa-i treaca pragul. Astfel ca la sarbatorile de hram si nu numai, biserica si curtea devin neincapatoare. La 6 decembrie, de praznicul Sfantului Ierarh Nicolae, la 29 iunie, de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, la 8 septembrie, de Nasterea Maicii Domnului, manastirea Sitaru imbraca haine de lumina, pentru a-si sarbatorii ocrotitorii.
Locul este sfintit de rugaciune, caci are o istorie veche, care incepe in jurul anului 1600, cand aici s-a construit o bisericuta din lemn, care in timp s-a distrus.
Boierul Papa Greceanu, strabunicul Sfantului Martir Constantin Brancoveanu, incepe in anul 1617 ridicarea unei biserici de zid. Legea secularizarii insa nu a iertat nici aceasta vatra monahala, astfel ca a fost transformata in temnita pentru minori. Poate cea mai grea perioada din istoria manastirii incepe din 1915 si se intinde pana in 1928, cand ramane fara vietuitori. Nimic nu este mai cumplit pentru casa lui Dumnezeu, decat situatia de a nu avea rugatori. Planurile lui Dumnezeu nu ocolesc asezamantul, paraginit de vremurile grele, caci in 1928, monahii Atanasie si Martirie de la Caldarusani redeschid schitul. In 1944 se refugiaza aici si cativa calugari basarabeni, dar decretul de desfiintare al manastirilor din 1959, zdruncina din nou viata monahilor. Doar doi vietuitori raman sa tina aprinsa o firava candela, pe care nu mai Bunul Dumnezeu stie cum au intretinut-o si cu ce ravna au continuat rugaciunea in pofida tuturor neajunsurilor. Dupa anul 1971 se reia viata duhovniceasca in manastire si de atunci neintrerupt monahii impletesc nevointa cu rugaciunea, in folosul tuturor celor care gasesc un ragaz spre a le trece pragul. Pictura veche, realizata de preotul Dima din Brasov, in anul 1752, se pastreaza pana astazi. A fost, asa cum era si firesc, restaurata, pentru a-si recapata expresivitatea si lumina de alta data. Catapeteasma, usile si intreg mobilierul au fost realizate din lemn sculptat, ceea ce da un aer aparte spatiului interior. O racla ticsita cu moaste, atrage pe tot cel ostenit si impovarat. Sfintii, precum Sfantul Nicolae, Sfantul Apostol Andrei, Sfantul Dimitrie Basarabov, Sfantul Ambrozie, Sfantul Iov de la Poceaev, Sfantul Pantelimon etc. mijlocesc neincetat pentru cei ce lasa aici o rugaminte, un suspin sau o multumire. Vietuitorii nu sunt multi, dar, prin harnicia lor, complexul monahal se infrumuseteaza mereu si se extinde si astazi, crescand de la un an la altul. S-au construit corpuri de chilii, arhondarac, biblioteca… Acolo unde e ravna, Dumnezeu insusi coboara si ajuta la impodobirea locului. Gradina este frumos ingrijita, cu alei largi, cu flori si copaci care incanta privirea. Ceva te retine, de parca ai vrea sa mai zavovesti putin, sa te mai odihnesti sufleteste. E bine aici, e ca acel acasa de unde n-ai mai vrea sa pleci. La marginea padurii umbroase, Manastirea Sfantul Nicolae, Sitaru, este o oaza de binecuvantare si liniste, este un loc de rugaciune, este o candela a sperantei, pentru noi, cei ocupati prea mult cu cele lumesti. Strajerii ortodoxiei ard neincetat la Sitaru pentru unitatea si dainuirea neamului nostru. (Bianca Sarbu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole//Manastirea_Sfantul_Nicolae_Sitaru/1]}
