Suntem intr-un moment de cotitura. Incatusarea rezultata din pandemia de COVID-19 a trezit in noi frici si angoase teribile. Situatii fara precedent ne arata slabi si nestatornici. Realizam ca ne-am pierdut punctele de sprijin. Ne-am lasat familia pentru prosperitatea marilor corporatii, am dat traditiile pe imprumuturi in banci, am lasat satele si batranii pentru a fi sclavi in alte tari, am dat starea de har pe sublimul „magazinelor de vise”, am dat credinta pe o diagonala cu telecomanda.
Modernizarea, digitalizarea, tehnologizarea, ideologizarea, ajunse la noi prin retele de socializare, prin mass-media, prin introducerea de noi materii in scoli, prin lipirea de noile curente insuflate de peste mari si tari, prin dezlipirea de neam si de credinta, au facut ca Romania sa devina un protocol al minciunii. Ne-am impropriat minciuna ca mod de viata, iar acum culegem roadele nepasarii si ale indiferentei. O serie intreaga de pandemii au imbolnavit lumea trupeste si sufleteste, mai ales in ultimul secol.
Trebuie sa le tratam corect fara a ne infricosa de ele. Trebuie sa ne regăsim, pentru a ne recapata resursele interioare care ne dau forta. Trebuie sa ne recladim economic, pentru a nu mai apela la pansamente efemere, care ne destabilizeaza si ne inrobesc in datorii imposibil de platit multe generatii de acum incolo. Trebuie sa ne gasim pe noi in neamul nostru, in Hristos Domnul si in toate acele lucruri care ne definesc ca popor.
Aceasta regasire este eminamente Ortodoxa si trebuie sa invatam sa traim asa fara a ne rusina. Ortodoxia este o comoara, este singura noastra sansa la viitor. Biserica nu este un adversar, ci aliatul nostru de secole, care ne-a pastorit prin valtorile vietii. Este, fara indoiala, parte a istoriei si a devenirii romanilor. Tararea in mocirla a ideii de neam si discreditarea bisericii au dus la dezradacinarea noastra.
Regasind neamul si respectand pe Dumnezeu, dimpreuna cu tot aproapele nostru, vom regasi bucuria si mandria de a fi roman. Sa continuam traditia noastra milenara, in razboiul de neagresiune de orice fel, atat fata de prieteni, cat si de neprieteni. Facand aceasta ca si inaintasii nostri, nu vom avea neaparat un castig imediat sau material, ci doar sa fim, sa dainuim ca neam, sa ne recapatam coloana identitara, sa redobandim libertatea copiilor nostri.
Aceasta e datoria regasirii, asa cum frumos ne-o spun si versurile lui Radu Gyr: Nu pentru-o lopata de rumena paine,/nu pentru patule, nu pentru pogoane,/ci pentru vazduhul tau liber de maine,/Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane! Ca urmasii nostri sa aiba un blid curat de mancare, pe pamantul patriei, asa cum am avut noi si cum au avut inaintasii nostri, care au inteles ca pacea si bucuria sufleteasca se castiga cu jertfa. Romanii nu sunt detractori de la orice, asa cum este perceput peste hotare si asa cum ne-am invatat chiar noi insine sa ne lamentam. Nu suntem si nu am fost niciodata cu nimic mai prejos fata de alte popoare, iar acest lucru trebuie sa-l constientizam in primul rand noi.
Trebuie sa ne luptam sa fim, sa vrem sa fim, ca sa nu ajungem in bataia vantului atat noi, cat si copiii nostri. Razboaiele incep si se sfarsesc, pandemiile vin si trec, generatiile se nasc si mor, important e ceea ce ramane dincolo de ele. De-a lungul secolelor, neingenuncherea in fata cotropitorilor a fost un vis, unirea celor trei provincii romanesti a fost un vis, Romania Mare a fost un vis, un ideal. Pastrarea demnitatii, integritatii si a credintei noastre stramosesti este visul nostru la care nu avem voie sa renuntam, indiferent de cat de incercati am fi. Regasirea noastra e o datorie, caci noi avem o tara, o credinta si un vis! (Bianca Sarbu)
Infrant nu esti atunci cand sangeri,/nici ochii cand in lacrimi ti-s./Adevaratele infrangeri sunt renuntarile la vis. (Radu Gyr – Indemn la lupta)
