Dincolo de orice imaginatie, un copil este o binecuvantare, chiar daca odata cu venirea lui pe lume incep o groaza de batai de cap – ne vom descurca? il voi auzi noaptea cand se trezeste? si daca plange?… Mai bine de 10 luni familia noastra se mandreste cu un baietel sprinten, caruia i-am ales un nume special – Nichita. Acest prenume este de provenienta daco-latina, cu semnificatia clara de „biruitor”, atribut care speram sa-i fie caracteristic. Nichita este un copil extrem de activ, vesel si istet. Entuziasmul si energia lui debordante parca nici nu ne lasa sa acordam atentie problemelor de ordin social, care, oricat de prudenti n-am fi, tot n-am reusi sa le ocolim. Acum e perioada in care evolueaza destul de repede, zi de zi ne surprinde cu ceva nou, coplesindu-ne cu dragostea si jovialitatea lui. Rade in hohote, spune poezii pe limba lui, alearga in patru labute, ba chiar traverseaza camera cu pasii lui de ursulet si, mai nou, face „curatenie” in toate dulapurile.
Nichita s-a nascut perfect sanatos, dormea mult si era extrem de linistit. Eu insa, dintr-un exces de dragoste materna, mi-am pus semne de intrebare, de ce corul bebelusilor nou-nascuti pare de neoprit, iar bebe al meu nici macar nu se lasa deranjat de oac-oac-ul galagios al colegilor sai. Chiar la prima vizita a pediatrului in salonul maternitatii, am prezentat problema mea: „baietelul meu mananca, doarme, e atat de cumintel, nu plange deloc”, la care medicul pediatru a zambit larg: „pai si, unde e problema?”. Mai tarziu, toate asistentele au aflat de dilema mea, s-au amuzat mult, iar la baita imi demonstrau ca si bebe al meu are talent la cantat, doar ca nu si-l risipeste asa usor.
Eh, dar problemutele mele de mama iubitoare nu s-au terminat aici. Ajunsa cu bebelusul acasa, intrasem intr-un soi de panica. Cand il vedeam atat de firav si gingas, imi era frica sa nu-l ranesc. Dar iata ca responsabilitatile de parinte s-au impartit cumva de la sine. Tati fiind mai hotarat si curajos, a preluat baita, tot el ocupandu-se si de igiena nasucului, ochisorilor, guritii, dar si de administrarea medicamentelor, in cazul in care e nevoie. Si uite asa ne creste baiatul mare si frumos, strict in grija noastra, iar meseria de parinte ni se potriveste ca o manusa.
Azi sunt macinata de un alt gen de problema. Imi iubesc atat de tare pruncul, incat nu ma pot abtine sa nu-l rasfat. Chiar daca ma tot laudam eu ca am sa fiu o mama mai exigenta si stricta, iata-ma acum topita toata. Cu toate astea, incerc sa-mi gasesc coloana vertebrala in unele cazuri, sa-i dau o educatie buna, sa invete ce inseamna moderatie, respect si buna conduita. Roadele se vor vedea cu siguranta mai tarziu. Trebuie sa recunosc, piticul nostru ne stoarce toate puterile, dar tot el este cel care ne incarca bateriile si ne asigura armonia din casa. Nichita este exact copilul pe care ni l-am dorit! (Valentina Merlici)
