Multe au fost momentele emotionante pe care mi le-a oferit copilul meu. Insa unul dintre ele a fost de-a dreptul coplesitor. De mica a fost atrasa de flori. Adora sa le atinga si sa le miroase. Ii inflorea pe chipul dragalas un suras minunat cand le atingea si zbura de-a dreptul cand le mirosea. Pentru ca nu vorbea inca, mi le intindea ca sa ma bucur si eu de minunile cromatice si olfactive, respirand insistent ca sa inteleg ca trebuie sa fac acelasi lucru. Daca timpul nu ma rasfata sa impart fiecare clipa cu ea si, ca urmare, nu-i puteam impartasi dorinta, chipul ei angelic se intrista. Cobora privirea spre propriile maini si framanta tacuta vreo jucarie…
Intr-una din zile – nici nu implinise doi ani – ne aflam in vizita la bunici. Un orasel retras, cu rezonante literare, pe malul Ozanei… Oameni simpli, fara pre multe pretentii (la acea vreme!), ce traiau dupa canoane vechi, ce-si decorau casele dupa cum invatasera de la parintii lor. Tihna mult dorita dupa evadarea dintr-un oras mare si galagios…
Intr-o clipa in care vorbele s-au oprit parca pentru a da curs gandurilor, copila a intins mana spre mijlocul mesei, unde trona o vaza inalta cu trei crizanteme. Sunetele si miscarea mainii cereau apropierea de flori. Cum intelegeam eu dorintele nearticulate verbal ale fetitei mele, asa mi-a inteles mama mea privirea. O indemnam sa apropie vaza cu flori. Mana bunicii intinsa spre vaza a declansat un hohot de bucurie din partea fetitei. Toata lumea prezenta a devenit foarte atenta la bucuria inocenta. Degetelele nerabdatoare au atins una dintre flori, apoi, dupa o mica ezitare, crizantema a fost supusa simtului olfactiv al copilei. Ne prinsese jocul acesta infantil si ne bucuram in sinea noastra ca putem retrai un strop din varsta de mult apusa, pe care inca o mai visam pe ascuns…
Insa duiosia a devenit pe loc nedumerire si apoi stupoare: copila, dupa gestul ei obisnuit, insistent, de a mirosi floarea, a inceput sa planga in hohote, iar lacrimile-i se prelingeau pe fata, pe gat, pe haine… Cateva clipe mi-au trebuit ca sa-nteleg: florile erau din plastic, iar mirosul lor, asemenea…
Ne-au trebuit zeci de minute sa o linistim. Ne-am straduit sa-i explicam rostul florilor artificiale. N-a acceptat, dar, macar, s-a oprit din plans…
Acum e o adolescenta frumoasa, desteapta, comunicativa, sensibila. Si nu accepta lucrurile artificiale, obiectele care imita alte obiecte. Si-i plac tare mult florile! Cele naturale! (Lacramioara Maxim)
