La inceputul secolului al XIX-lea, erau la moda cerceii girandole, franjurati, pe care doamnele ii purtau in functie de coafura aleasa. Catre 1840, cerceii dispar complet, pentru a reaparea zece ani mai tarziu, ca urmare a schimbarii tendintelor in materie de coafuri si a renuntarii temporare la gulerele inalte. Cea care a dat din nou tonul purtarii de cercei a fost nimeni alta decat Regina Victoria a Marii Britanii (1838-1901), recunoscuta pentru gustul ei pentru cerceii somptuosi. Bijuteriile, in special diamantele, au jucat un rol central in viziunea Reginei Victoria despre cum ar trebui un monarh, mai ales o regina, sa apara la evenimentele publice astfel incat sa exprime demnitatea si eleganta asociate unei curti regale.
Cele mai faimoase bijuterii ale Reginei Victoria sunt, probabil, colierul si cerceii din aur, argint si platina, ornati cu diamante, bijuterii pe care suverana le-a comandat in 1858 legendarei case de bijuterii londoneze Garrard. Din 1901, de la moartea Reginei Victoria, si pana astazi, superbele bijuterii au fost purtate de toate reginele Marii Britanii la ceremonia de incoronare. 
Timp de aproape doua decenii, pana in jurul anilor 1870, cerceii au continuat sa sa lungeasca, ajungand chiar pana la nivelul umerilor. Insa, in timp ce deveneau mai lungi, cerceii pierdeau treptat din volum, fiind supli si rafinati. In epoca, doamnele apreciau mai ales cerceii tip chandelier, realizati din materiale inedite, precum coralul. Intre 1850 si 1860 incep sa-si faca aparitia cerceii cu design original, ce au, uneori, chiar si detalii umoristice. In perioada victoriana, erau in voga cerceii extravaganti, eclectismul stilurilor fiind favorizat si de diversitatea coafurilor. Maestrii bijutieri realizeaza cercei ornati cu materiale noi: camee, fildes sculptat, filigran de aur sau pietre semipretioase colorate, dintre care granatele erau la mare cautare. In timpul domniei sale, Napoleon Bonaparte, el insusi mare amator de bijuterii, infiintase o scoala de sculptura in camee, insa creatiile de acest tip au cunoscut succesul de-abia la patru decenii de la moartea sa. Catre 1880, cerceii ies din tendinte, odata cu diminuarea interesului doamnelor din inalta societate pentru cerceii chandelier, lungi de aproape 20 centimetri, si inlocuirea lor cu cerceii tip puces (sau stud), cu o singura piatra pretioasa si care creeaza iluzia ca ar sta direct pe lobul urechii, fara nici o sustinere.
In jurul anilor 1850, perforarea lobului urechii se facea de catre medici cu ajutorul unei tije metalice de forma cilindrica, cu varful ascutit. Pe langa acest instrument, medicii foloseau si un fir de metal, de canepa sau de matase. Acest fir ramanea in ureche timp de trei-patru zile, apoi era inlocuit de cercei.
In Occident, exista traditia ca, la fiecare etapa din educatia religioasa (de exemplu, la prima impartasanie), fetelor sa le fie oferita cate o pereche de cercei. Potrivit etnologului francez Anne Monjaret, socializarea in randul tinerelor din secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea era ghidata de nevoia de implinire. Pentru a avea o casnicie reusita, orice tanara trebuia sa aiba anumite cunostinte de baza si o anumita atitudine in ceea ce priveste raportarea la propriul corp. Din copilarie, fetele erau obisnuite cu folosirea acului de cusut si invatau sa coasa si sa tricoteze, in vederea pregatirii trusoului de nunta. Prima amintire legata de ac era cea de la botez, cand fetitelor le erau strapunsi lobii urechilor pentru inserarea cerceilor. Dincolo de dimensiunea lor estetica, cerceii erau, pentru tinerele din secolul al XIX-lea, si un mijloc de a li se reaminti permanent conditia lor de femeie si datoriile pe care le au fata de sot si comunitate.
Revenind in zilele noastre, cerceii sunt astazi un simbol al frumusetii si al sarmului feminin. Fie ca sunt simpli, fie ca sunt decorati pietre (semi)pretioase sau cu perle si diamante, cerceii sunt piese care nu ar trebui sa lipseasca din cutia de bijuterii a nici unei femei. In magazinele You&Me veti gasi, cu siguranta, perechea de cercei care vi se potriveste cel mai bine! (Foto: Wikipedia)
