Ne-a cuprins deja de ceva mai multa vreme o adevarata frenezie, o goana nebuna dupa energie. De la consumul de bauturi energizante gen Red Bull la fascinatia sutelor de cai putere ai bolizilor de pe sosele, la forta de distructie a noi si noi arme, la forta de impact a marilor acumulari de capital. Suntem parca hipnotizati de excesul de energie. Am uitat insa aproape complet de acea energie mult mai subtila pe care ti-o confera propria ta sensibilitate. Vorbim de importanta caloriilor, ingurgitam produse hiperconcentrate, adevarate bombe calorice. Excesul de glucide te pandeste de pe fiecare raft al hipermarketurilor. Dar privim prin oameni. Sentimentele incep sa se reduca la senzatiile date de excesul de adrenalina si al sutelor de decibeli pe care nu-i mai percepi cu ajutorul auzului, ci direct in ficat. Ce poate fi mai minunat decat sa te bucuri de acordurile delicate ale vantului, care mangaie iarba si florile acompaniind zumzetul insectelor, care nu mai prididesc sa intretina viata prin efortul lor de polenizare? Aceasta este cu adevarat o revarsare de energie, este viata insasi, in profunda si naturala ei desfasurare. Ce poate fi mai minunat decat sa te bucuri de razele soarelui tolanit intr-o capita de fan?
Ati luat vreodata in brate un copac si sa ramaneti asa incremeniti in aceasta sublima imbratisare? Ce revarasare de energie, de calm, de liniste… Te simti parca renascut… Dispar grijile, supararile, viata prinde un nou contur… Este parca dragostea in forma ei pura, in contopirea profunda cu natura, cu spatiul, cu timpul… Este acolo Dumnezeu, sunt oamenii cu tot ce au ei mai curat si mai bun in ei, sunt fiintele iubite cunoscute sau inca neintalnite, este viata insasi. Ne copleseste cantitatea, avalansa de informatii, de bunuri, de energie, dar pierdem mereu mai mult esenta. Esenta vietii, a dragostei, a dogmei… Nu ne mai gasim nici macar timp sa citim si sa recitim adevarata, marea poezie… caci poezia nu se citeste doar, ea se reciteste si iar se reciteste, pentru ca ea, la fel dragostea, este vie, este adevarata noastra sursa de energie, de intelesuri si de profunzime a mintii si a sufletului deopotriva. Sunt marii nostri poeti, precum Ion Barbu, marele matematician si poet Dan Barbilian, pe care citindu-i si recitindu-i simti cu adevarat ca viata merita traita, redescoperi sensuri si valori si mai presus de toate, ai energia, elanul, avantul de a merge mai departe, de a nu te ingrozi de nimicnicia unor oameni, de vicisitudinile veacului in care traiesti, de lipsa de credinta ce roade lumea la temelie, precum rod cartitele plantele de la radacina.
Lumea aceasta exista, lumea aceasta e minunata, viata aceasta merita sa fie traita pentru ca ea este mai presus de toate dragoste, ea e plina de har, ea este marea creatie… Aici gasesti adevarata sursa a energiei de care ai nevoie ca om, ca fiinta haruita de Dumnezeu… Va mai aduceti aminte de versurile din Oul dogmatic de Ion Barbu? Si mai ales te infioara/De acel galben icusar/Ceasornic fara minutar/Ce singur scrie cand sa moara/Si ou si lume./Te-infioara/De ceasul, galben necesar…/A mortii frunte – acolo-i toata./In galbenus,/Sa roada spornicul albus,/Durata-inscrie-in noi o roata./Intocma – dogma. (Nico, Foto: Stock.XCHNG)
