A sosit momentul cand trebuia sa intru in concediu prenatal, la sapte luni. Lucram la un magazin non-stop ca vanzatoare, e foarte multa munca, de receptionat marfa, de stat numai in picioare cate 8 ore pe zi si de servit clientii, era foarte obositor pentru mine. Doamna doctor a zis ca cel mai bine e sa intru in concediu prenatal si sa stau acasa, sa nu fac efort fizic. La acest magazin se face inventar cand o colega isi da demisia sau cand pleaca in concediu, deci urma sa facem inventarul.
Mi-a fost greu nu pot sa zic, insa nu am crezut nici pentru o clipa ca aceasta va fi greseala vietii mele. Cand am ajuns acasa, mi-era rau, am crezut ca e o simpla oboseala, insa cand am vazut ca am inceput sa sangerez si sa am febra, m-am speriat foarte tare si am chemat ambulanta. M-am internat la ora 23 in spital, era si sotul meu cu mine. Dupa ce am facut analize, doamna doctor i-a zis sotului meu sa mearga acasa linistit, ca nu e nimic grav si ca imi face o injectie pentru mentinerea sarcinii. Insa la ora 4 dimineata eu nu mai simteam bebele si am anuntat doctorul, mi-a facut un ecograf si bebele meu murise deja.
Mi-a cazut cerul peste mine, insa am avut puterea sa-l sun pe sotul meu sa vina de urgenta la spital. Mi-a facut operatie cezariana ca macar eu sa scap cu bine. Dupa operatie, sotul a intrebat care a fost cauza decesului, si doctorii au musamalizat cauzele reale, eu sunt sigura de faptul asta, si au zis ca bebe avea cordonul ombilical fisurat si placenta perforata. Sotul meu i-a intrebat de ce nu mi-au facut operatie cezariana de cum m-au internat? Ei insa au dat din umeri si au zis cu o indiferenta taioasa ca bebe oricum nu supravietuia.
Voiam sa scap mai repede de mirosurile alea din spital, nu mai zic ca am avut nevoie de consiliere psihologica, ca deja intrasem in depresie. Multumesc lui Dumnezeu ca macar eu am scapat cu zile, mare noroc am cu sotul meu ca a stat langa mine si m-a incurajat. Cel mai prost ma simt atunci cand cineva ma intreaba ce face bebe si eu iar imi amintesc… Ne rugam la Dumnezeu sa ne dea putere si incredere in noi ca vom mai avea bebe, eu, sincera sa fiu, nicidata n-am sa pot sterge aceasta urma amara de durere din inima. (Nina Domenti)
Am ramas insarcinata foarte greu, abia dupa trei ani, cu multe incercari esuate, insa ultima data s-a dovedit a fi eficienta. Nu am sa uit niciodata dimineata in care am aflat ca sunt insarcinata, radiam de fericire, de bucurie am inceput sa plang. In sfarsit, ziceam eu si sotul meu, suntem foarte fericiti. Am mers luna de luna la consultatii ginecologice, am facut toate analizele care mi s-au cerut. La patru luni si jumatate am aflat ca vom avea o fetita, intr-adevar, sotul isi dorea o fetita, eu insa nu aveam o preferinta, important era sa fie sanatos.
