Dionysos a devenit cu adevarat stapanul cetatilor Eladei. A fost, cu siguranta, cel mai sarbatorit zeu. Nici nu avea cum sa fie altfel! Nu e oare un adevarat pacat sa nu inchini un pahar cu vin? Poti oare sa nu sarbatoresti natura, binefacerile ei, roadele pamantului, dragostea, cu nenumaratele ei ispite? Chiar daca Dionysos nu a fost preamarit la noi, toate aceste taine de foc pe care el le-a intrupat in mitologia greaca au fost si sunt sarbatorite din plin si pe meleagurile noastre.
Cultul dionisiac propriu-zis a debutat imbracand forme destul de brutale. Animalele vanate erau sfasiate si carnea consumata cruda. Apoi, serbarile au imbracat un caracter vesel-orgiastic. Serbarile de primavara erau o incununare a bucuriei, a triumfului vietii asupra mortii, a redesteptarii la viata a naturii, a sevei vitei-de-vie. In schimb, serbarile de toamna inchipuiau inmormantarea, odata cu ingroparea vitei-de-vie. Sarbatorile vizau si obtinerea fertilitatii solului pentru noul an agricol, cuprinzand si o anume actiune magica. Ele cuprindeau si ritualuri cu caracter rustic si agrar ce vizau reinvierea vegetiei. Dar cuprindeau in primul rand cortegii cu muzici zgomotoase, strigate si urale.
La inceput, prima zi era consacrata jertfelor aduse zeului si libatiior cu obiceul de a turna vin pe carnea animalelor sacrificate. Era Ziua Amforei, pentru ca acum se destupau vasele de lut cu vin nou. Urmau degustarile, vinul era oferit spre vanzare si urmau… betiile. Era ziua in care stapanii si sclavii fraternizau, sclavii putand vorbi in voie.
Urma apoi Ziua canii, care cuprindea o ceremonie si o procesiune a casatoriei lui Dionysos. Nu lipseau nimfele, menadele si satirii, invocati in sunete de flaute, timpane si clopotei, dar mai ales prin cantecul sacru al bacantelor. Canile umplute cu vin erau baute pe nerasuflate la semnalul unei trambite.
In cea de a treia zi, Ziua indoliata a ceaunelor, se fierbeau ierburi pentru hrana “umbrelor” si se faceau libatii, slujba terminadu-se cu un pomelnic al celor disparuti.
La randul lor, serbarile triste de toamna semnalau incheierea unei perioade de vegetatie si inceperea iernii. Castigatorii intrecerilor de alergari erau premiati cu o traditionala cupa de vin, iar culegatorii se imbracau in piei de capra, se manjeau pe fata cu drojdie de vin si-si puneau pe frunte coarde de iedera si de vita-de-vie.
La Atena, in secolele IV – V i.H., a fost construit teatrul lui Dionysos cu o capacitate de 14.000 de locuri, intrarea lui Dionysos in Grecia fiind simbolizata printr-o caruta in forma de corabie, denumita in latina carrus navalia, de unde se trage si denumirea de carnaval. Dar de la serbarile dionisiace nu ne-a ramas doar carnavalul… Cultul lui Dionysos a jucat un rol important si in dezvoltarea poeziei si a artelor plastice. In onoarea lui Dionysos s-a dezvoltat poemul liric, la fel precum in cinstea lui Orfeu, fiul regelui Traciei si al muzei Calliope, s-a nascut poezia orfica.
Chiar daca astazi nu-l sarbatorim pe Dionysos, serbari ale vinului avem si nu ducem lipsa nici de carnavaluri. Vinurile deosebite am invatat insa sa le degustam cu grija, pentru a ne putea bucura din plin de calitatile lor de exceptie. De aceea, va recomandam sa incercati un vin adevarat de Corcova de care cu siguranta va puteti bucura, cu sau fara carnaval.
