Traditional, vitamina D este asociata rahitismului. Primele descrieri stiintifice ale acestuia apar in secolul al XVI-lea, fiind datorate doctorului Daniel Whistler si profesorului Francis Glisson. Intelegerea bolii nu a fost insa posibila decat la inceputul secolului al XX-lea, atunci cand Sir Mellaby a reusit sa vindece boala cu ajutorul unui adaos alimentar de tipul uleiului din ficat de cod, substanta pe care a denumit-o vitamina antirahitica. De-abia in 1922, McCallum denumeste acest nutrient, considerat miraculos, vitamina D. Sunt cinci tipuri de vitamine D, dintre care cele mai importante sunt D2 si D3. Dar rahitismul nu reprezinta doar o problema a istoriei, chiar daca el fusese contracarat cu succes prin administrarea in mod preventiv a uleiului din ficat de cod, bogat in vitamina D. Astazi, in Romania, peste 20% dintre copiii mici sufera de rahitism, iar incidenta lui este in crestere, in majoritatea tarilor ajungand sa se discute in prezent de o adevarata epidemie de rahitism. Vinovat de aceasta proliferare se considera ca este si sedentarismul, alimentatia defectuasa, lipsa de miscare in aer liber si insuficienta expunere la soare.
Rahitismul este o boala a perioadei de crestere rapida in care se inregistreaza o cerinta mai mare de calciu si fosfor, al caror metabolism depinde de vitamina D. Dar vitamina D nu este nici pe departe importanta doar pentru metabolizarea corecta a calciului, care ea insasi inseamna mult mai mult decat prevenirea si tratarea rahitismului si a osteoporozei. Multiple studii din ultimii ani, precum cele intreprinse la Oregon State University, au evidentiat importanta vitaminei D pentru corecta functionare a sistemului nostru imun. Din acest punct de vedere trebuie stiut ca exista doua tipuri distincte de actiune ale sistemului imun. Avem, pe de o parte, sistemul adaptativ de functionare, care raspunde de neutralizarea agresorilor deja cunoscuti, cu care organismul s-a mai intalnit deja. Este acel sistem pe care se bazeaza functionarea vaccinurilor. Exista, pe de alta parte, un sistem spontan de reactie prin care organismul ar trebui sa fie capabil sa reactioneze in fata oricarui agresor nou, cu care se intalneste pentru prima data. Dar acest raspuns spontan al sistemului nostru imun nu functioneaza corect decat in prezenta unei concentratii suficiente de vitamina D in sange. O carenta de vitamina D dezactiveaza practic sistemul nostru de aparare spontana si ne lasa prada acestor noi agresori. Un alt studiu intreprins de Universitatea din Copenhaga a evidentiat o caracteristica importanta a celulelor T. Acestea sunt tocmai asa-numitele celulele ucigase care trebuie sa atace si sa distruga factorii patogeni. Cercetarea a pus in evidenta ca aceste celule ucigase prezinta un receptor, o antena ce cauta sa detecteze vitamina D. In absenta acesteia, celulele T nu se activeaza, nu pornesc la atac, iar agresorul se poate desfasura nestingherit. Dar lucrurile nu se opresc aici. In cazul carentei de vitamina D, exista intotdeauna riscul ca sistemul sa aiba o reactie disproportionata, in cadrul careia sa se indrepte impotriva propriilor celule, cu urmari care pot fi fatale. Este de altfel mecanismul care sta si la baza bolilor autoimune si degenerative. Astfel, o concentratie suficienta de vitamina D in sange te pazeste nu numai de raceli, ci si de alte afectiuni curente.
Vitamina D controleaza peste 200 de gene, printre care si pe cele responsabile de diferentiere sau de proliferare. Ea joaca un rol important si in metabolismul magneziului, fierului si hidrocarburilor si, nu in ultimul rand, in prevenirea depresiei si a bolilor cardiace. Astfel, instalarea depresiei este, de multe ori, determinata de o secretie hormonala in exces a glandei paratiroide cauzata de nivelul scazut de vitamina D. S-a demonstrat insa si rolul vitaminei D pentru buna functionare a creierului, tiroidei, paradiroidei si hipofizei, a sistemului muscular, a sanilor, prostatei si colonului, in vindecarea ranilor, in prevenirea obezitatii, a afectiunilor digestive, a hipertensiunii si chiar si a cancerului. Astfel, spre exemplu in cazul cancerului de san, un studiu a reliefat o probabilitate cu 94% mai mare de recidiva la femeile cu deficit de vitamina D. De asemenea, vitamina D poate ajuta in prevenirea maladiei Alzheimer. Evident, nici excesul nu este bun. In concentratii prea mari vitamina D poate deveni si ea toxica si poate conduce la hipercalcemie, putand aparea stari de agitatie, sete, greata, mancarimi, anorexie, diaree sau nevoia de a urina des, iar la limita se poate ajunge la depuneri de calciu intr-un tesut moale precum rinichii, inima, plamanii sau vasele de sange, conducand la diferite afectiuni, unele chiar foarte severe. Primele semne care pot indica un deficit de vitamina D sunt miopia, caderea dintilor si abcesele dentare, lipsa fortei musculare, cresterea in volum a articulatiilor la genunchi, glezne si maini, starile de agitatie, tulburarile nervoase si de somn, irascibilitatea, pesimismul si starile depresive.
O sursa naturala de vitamina D ne ofera pestele, laptele, iaurtul si branza, cerealele, ouale sau ficatul de vita, dar aportul de vitamina D depinde si de modul de preparare al acestor alimente. Vitamina D este produsa si de propriul nostru organism insa doar prin expunere la soare. Trebuie stiut, in acelasi timp, ca actiunea vitaminei D este optimizata de prezenta vitaminelor A si C, a calciului si fosforului si a colinei.
Astazi, se estimeaza ca peste jumatate din populatia globului prezinta carente de vitamina D. Se impune astfel o analiza serioasa a modului nostru de viata si o compensare a deficitului de vitamina D, cel mai bine cu un ulei de peste, cu un supliment nutritiv cu omega 3 cu vitamina D si calciu, pentru ca si acizii grasi omega 3 au un important rol sinergetic care amplifica actiunile benefice ale vitaminei D.
