Septembrie 1979, am plecat cu ganduri mari, in clasa I-a, la o scoala din orasul Bacau, la 4 km de casa. Cu mari pile, scoala buna, din centru! Parintii mei nu au fost de acord sa fac scoala in comuna natala, mai ales dupa episodul cu gradinita, cand am fost nevoita sa stau mai mult acasa. Doua trimestre m-a insotit cineva la scoala, dupa care a trebuit sa ma descurc. Autobuzele circulau numai la ore de varf. Asa ca la sfarsitul programului stateam cel putin o ora sa ma plimb prin oras sau o luam pe jos. Iar cand venea autobuzul, plin si cu oameni pe scara, ma ingramadeam si eu, poate cu noroc sa mai coboare cineva si sa nu fiu imbrancita de unii care imi spuneau ca am timp sa mai stau in statie.
Nu pot sa descriu cam cum aratam cand ajungeam acasa. Dupa cat timp pierdeam pe drum, graba mare era sa incep sa fac lectiile. Numai ca, de bine ce incepeam, se oprea curentul si mama cauta repede o lumanare. Si, cat credeti ca mergea cu lumanarea, pete galbene vedeam la un moment dat si fumul nu-mi era deloc pe plac. Asa ca aparea mama cu o lanterna mare, cumparata de pe litoral, de la nudisti. Si sfarseam si eu temele!
Bucurie mare, eram in clasa a VI-a cand ai mei au reusit sa-si cumpere masina. Dacia, bineinteles, masina romanului. Numai ca bucuria a fost de scurta durata. Benzina, la cartela, iar tata, lucra in ture. Duminica aveam pregatire, dar stiti, puteam circula cu masina noastra la doua saptamani. Regula era regula: o duminica fara sot, una cu sot.
Baza era tot autobuzul, la orele cand circula. Si in gimnaziu, cum invatam dupa-amiaza, nu aveam autobuz nici la plecare, nici la sosire. Asta era, daca nu mai pierdeam vremea prin oras, cum aveam sa vad cand se baga ciocolata sau unt, la mai stiu eu ce alimentara. Cat stateam la rand, riscam sa si pierd autobuzul.
De atata stat prin statii sau mers pe jos, mai tot timpul eram bolnava. Si, imediat sarea mama cu piramidon si polidin. Iar cand vedeam polidinul, ma bagam sub pat. Dar ce folos, mama tragea patul!
Ce fericire cand venea vacanta! Ca doar nu era vacanta fara excursii, circuite prin tara sau litoral. Litoralul romanesc, bineinteles! Cu cateva batoane de salam de Sibiu, furate de la fabrica de carne din zona, aranjam cu siguranta cazarea. Si ne relaxam, cu adevarat, fara telefoane mobile sau internet, nici macar televizor, caci costa suplimentar si pentru doua ore de program… Dar jucam carti, rummy, table, sah. Hoinaream prin munti si ne imprieteneam cu alte familii. Imprumutam carti de la bibliotecile din statiuni si citeam prin parcuri. Mergeam la spectacole de muzica si umor. Si toate faceau sa fie frumos, atat de frumos si lipsit de stres!
E doar o imagine asupra a ceea ce a fost candva, cu bune si cu rele. O imagine care trebuie infatisata si copiilor nostri. E… o pagina de istorie! Nu o uitati! (Oana-Nicoleta Rosu, Foto: Stock.XCHNG)
