Facem cadouri, primim cadouri de la el sau ea, incepe intreaga nebunie: oferim, primim, cautam idei geniale, analizam persoanele carora trebuie sa le facem cadouri in speranta de a descoperi ce inseamna util pentru ele, colindam magazine, cheltuim banii pusi de-o parte. Cumparam daruri din obligatie, din snobism, uitand care este de fapt adevarata semnificatie a daruirii, pierzand din vedere adevaratul spirit al Craciunului. Mai stim de ce facem cadouri sau acest gest s-a golit de continut?
Dupa cum Dumnezeu l-a daruit omenirii pe unicul Sau Fiu, tot asa si noi trebuie sa oferim daruri care sa porneasca din inima. Daruim pentru a exprima ceva, daruim pentru a spune celor dragi cat de mult ii iubim, cat de mult ne bucura ca ii avem alaturi, mai ales in clipele grele. Daruind un lucru oricat de lipsit de valoare materiala, dar plin de semnificatii, oferim de fapt o farama de bunatate si o particica din sufletul nostru.
Cand primim un cadou, nu trebuie sa ne gandim la cat de scump a fost, daca e util sau dragut sau in cazul in care nu ne place, cui i-l putem oferi la randul nostru. Toata bucuria sta in faptul de a primi odata cu cadoul o particica din sufletul celui pe care il iubesti, o particica care sa-ti aduca aminte de el cand este plecat si iti lipseste.
Este mai binecuvantat cel care da, decat cel care primeste. Fiecare om trebuie sa faca darul pe care inima ii spune sa-l faca, fara sa aiba nici cea mai mica retinere si fara a fi constrans, ci cu sufletul plin de bucuria de a darui.
A oferi un cadou nu este un gest obligatoriu, ci decizia celui care il face. Cadoul nu poate fi nici cerut, nici comandat, nici sugerat, desi totusi exista cateva exceptii. A sti sa oferi mici daruri cu discretie si tact este un semn de noblete sufleteasca. Modul in care dam si primim cadouri se invata. Nu intamplator in Japonia – tara politetii – se fac cursuri speciale pe aceasta tema. Este foarte important cui si cand facem cadouri.
Intre prieteni, in familie, intre indragostiti se pot face cadouri oricand. Unii le-au dat numele de „cadouri de ne-ziua ta”. In schimb, vom fi mai putin generosi cu copilasii nostri, pe care nu i vom obisnui sa astepte in fiecare zi un cadou. Pretentiile lor nu se vor termina niciodata si vom creste niste rasfatati. Mai mult, riscam sa ne puna in situatii delicate, intreband cu obraznicie musafirii: „Ce mi-ai adus?”.
Buddhismul se ghideaza dupa maxima „Calea naturala pentru a primi este sa daruiesti”. „Dana” este un cuvant in limba Pali, care inseamna daruire, generozitate sau caritate. Dana este una din virtutile fundamentale pe calea desavarsirii spirituale. Este primul pas catre eliminarea umbrei lacomiei, a urii si a iluziei; pentru ca fiecare act de daruire este un act de blandete iubitoare si de compasiune.
„Dana” nu reprezinta simpla daruire de bunuri materiale, ci mai inseamna si a imparti sau a oferi blandete, confort, liniste, incredere, rabdare, atentie; a fi un ascultator si un sfatuitor bun pentru vorbele, gandurile si actiunile altcuiva. Scopul de a intreprinde „Dana” este acela de a inlatura lacomia, iar acest lucru se face cu o intelegere corecta.
Traditia spune ca, in Ajunul Craciunului si in cele doua zile de Craciun, vecinii trebuie sa-si ofere in dar cozonaci si prajituri, pentru pacea celor adormiti si bunastarea celor vii.
In unele sate din Moldova, alimentele oferite sunt binecuvantate dinainte de preot. In anumite sate din Ardeal, celor sarmani li se ofera pomana, de Craciun, colacei impletiti, de care este prinsa cate o lumanare.
In Oltenia, femeile merg la cimitir, unde aprind lumanari pe mormintele rudelor decedate; cand se intorc acasa, scot pe masa colaci, fiecare avand cate un ou sau o lumanare, si se duc cu ei sa-i dea vecinilor.
In Bucovina, in noaptea de Craciun, pe masa se lasa neaparat un colac proaspat si o carafa cu apa, deoarece exista credinta ca in aceasta noapte sufletele celor adormiti se intorc in vizita pe Pamant si asadar sa aiba cu ce sa-si potoleasca foamea si setea.
In unele zone din Oltenia, copiii isi fac o bocceluta dintr-o esarfa veche, in care pun un banut de argint (sau din alt metal, daca nu au de unde sa ia unul de argint), o legatura de busuioc si o bucata de tamaie, in amintirea darurilor pe care cei trei magi de la rasarit i le-au adus Mantuitorului nou-nascut.
In mai multe zone ale tarii se obisnuieste ca, atunci cand se taie cozonacul de Craciun, prima felie sa fie data unui om sarman, pentru a asigura norocul si bunastarea familiei in viitor. Firimiturile nu sunt aruncate, ci sunt adunate si sunt date orataniilor sau pasarilor cerului, pentru a atrage norocul in gospodarie.
In casele in care exista fete de maritat, in ziua de Craciun se ia un cos nou, nefolosit pana atunci, si fiecare membru al familiei pune in el diverse feluri de mancare: paine, mere, cozonaci, peste. Cosul este dat ca pomana intre Craciun si Anul Nou, pentru pacea sufleteasca a tuturor. (Valentina Martuneac, Foto: Stock.XCHNG)
