Cand pasesti pentru prima data in Baccinello – pe soseaua ce se aseamana cu o spirala strapungand padurea – ai impresia ca ai ajuns la capatul lumii si ca nu exista loc mai indepartat si mai izolat. Apoi descoperi oamenii, acei cativa localnici care se cunosc intre ei si isi vorbesc cu o amabilitate destul de rar intalnita. N-ai sa intalnesti aici stresul cotidian care-ti doboara personalitatea, ci linistea si aerul curat de care ai nevoie ca sa iti incarci bateriile si sa mergi mai departe… Tinutul acesta magic – in care dealurile impadurite alterneaza cu vaile inverzite, cu maslinii bogati care isi revarsa crengile roditoare – are o poveste fascinanta.
Cu milioane de ani in urma, pe locul care astazi poarta numele Baccinello, traia – se spune – un primat care continua sa starneasca controverse in lumea stiintifica actuala. Povestea lui Oreopithecus a facut ca numele satucului Baccinello sa fie prezent in cele mai prestigioase reviste de specialitate din lumea intreaga. Cum a fost posibil? In mina Baccinello, in 1958 a fost gasit scheletul intreg al unei astfel de forme primitive de viata – un motiv de mandrie pentru minerii care sperau ca mina va continua sa functioneze. Din pacate, progresul tehnologic atat de rapid a determinat ineficienta comertului cu lignit, iar de aici pana la inchiderea minei n-a mai fost decat un pas foarte mic. De atunci, o mare parte din locuitori au plecat in nordul Italiei – zona in care industria era in plina dezvoltare, au ramas insa cei pentru care Baccinello inseamna o parte de suflet. Localnicii de aici zambesc, se saluta cordial, se ajuta intre ei. Exista o unitate atat de stransa, incat iti da impresia de o mare familie.
Daca in marile orase aglomeratia face ca aerul sa fie destul de greu de respirat, in Baccinello, aerul curat te face sa iti doresti mereu sa revii. La intrarea in Baccinello te intampina mirosul imbietor de paine proaspat scoasa din cuptor. De brutaria din Baccinello nu beneficiaza doar localnicii, ci intreaga regiune Toscana, si asta pentru ca putini pot rezista specialitatilor preparate aici. De peste drum, aroma de cafea expresso te indeamna spre barul unde oamenii din Baccinello se aduna adesea sa mai schimbe o vorba, sa se asculte unul pe celalalt, sa se puna la curent cu noutatile.
In fiecare duminica, inainte de ora 10.00, clopotele Bisericii cheama credinciosii sa asculte vorbele de duh ale preotului. Construita din piatra, biserica are o arhitectura deosebita, particulara as spune chiar. In interior, icoana Sfintei Barbara – protectoarea minerilor – asculta cu rabdare rugaciunile credinciosilor. Din cealalta parte a bisericii, Padre Pio iti citeste parca gandurile, oricat ar fi ele de ascunse… si mai e ceva! Daca treci vreodata prin Baccinello si nu te opresti la Il Rifugio Del Pastore sa savurezi o pizza Margherita, inseamna ca ai trecut degeaba! Va garantez eu!
Poate ca pentru unii Baccinello nu are nimic spectaculos, insa in timpul celor sapte luni petrecute acolo am realizat ca cei mai fericiti oameni sunt cei care traiesc in locuri linistite si stiu sa se bucure de simplitate si de naturalete. Departe de dezbaterile pe tema rasismului si a altor discriminari, aici oamenii stiu ca toti suntem egali, indiferent de culoare, credinta sau tara de provenienta.
Sigur, ar mai fi foarte multe de povestit, intrucat fiecare loc are farmecul sau, insa, din toate locurile in care am fost, la Baccinello m-as intoarce oricand cu cea mai mare placere. (Rodica Puscasu)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Povesti_de_viata/Baccinello/1]}
