Multe personaje masculine au trecut prin viata mea si cine stie cate o sa mai intalnesc! O sa ma opresc la doua persoane pe care eu le consider esentiale in viata mea.
In primul rand, este vorba de tatal meu. Stiu ca viata lui nu a fost una usoara, stiu ca a vrut ca noi sa nu ducem lipsa de nimic. Este un tata bun, chiar daca nu mereu i-am inteles intentiile. Pe un tata trebuie sa il iubesti asa cum este el, cu bune si cu rele, pentru ca nu poti sa iti alegi alt tata. De asemenea, nu poti sa il judeci. Eu il iubesc asa cum pot si incerc sa ii arat in modul meu, chiar daca il sufoc uneori. Stiu ca rar isi arata sentimentele si ca trebuie sa i le citesc din gesturi. O persoana spune multe prin gesturi, spune cu adevarat ceea ce gandeste. Vorbele vin si pleaca. Gesturile raman acolo, intiparite.
A doua persoana care e mereu o parte din mine e persoana caruia ii tot spune orice, si bune si rele, tot ce fac… chiar daca stiu ca se va supara. E ca un foc de paie. Cand eram mica, credeam ca intre o femeie si un barbat nu poate sa existe decat o relatie de prietenie. Alaturi de el am observat ce mult ma inselasem. Mi-a placut si am apreciat la el ca nu mi-a zis: Vezi ca eu am dreptate…
Din cand in cand mai facem cate un pariu. Cine il castiga? Se stie… El! Aaaa, dar si cand am dreptate… Ce mai rad… fac tumbe!
Intre noi este o poveste… de iubire. (Ana Maria Vasilescu)
