Se apropie cu pasi repezi Craciunul, zapada si cadourile de sub brad, la care unii dintre noi nici nu indraznesc sa viseze. Stiu ca nu este un subiect optimist, dar si la ei ar trebui sa vina Mos Craciun. La acei copii carora soarta nu le-a oferit nimic, stau in orfelinate si viseaza poate doar la putina caldura.
Nu, nu cred ca au indraznit sa gandeasca ca ar putea primi o surpriza, haine sau o carte. Nu cred ca au fost vreodata intr-o vacanta, poate au reusit totusi sa faca un om de zapada si bucuria a fost suprema. Daca as putea schimba lumea de Craciun, le-as oferi acelor copii caldura, lumina in sufletele lor mici, un brad plin cu globuri, multe cadouri si o sanie trasa de reni, care sa-i duca acolo unde vor ei sa ajunga…
Era cu cateva zile inainte de Craciun. Ma pregateam sa ies, avea sa fie intalnirea vietii mele. Aveam cateva sacose cu dulciuri, atat am putut cumpara. Nu pot descrie “intalnirea”, ar fi nedrept sa descriu asta in cuvinte, dar cand am iesit, m-am uitat spre cer. De obicei imi doresc cosmetice, haine, carti, vacante. Pentru acel Craciun mi-am dorit doar cativa fulgi de zapada, colinde, lumanari aprinse in jurul mesei si pe cei dragi alaturi. Am invatat ca cea mai mare bucurie nu sunt cadourile primite, ci cele daruite.
In concluzie, ei mi-au daruit cel mai frumos cadou, nu pot uita niciodata fetele lor mici, ochii umezi, vocile, forfota si bucuria imensa care le era scrisa pe chip, bucurie pentru o simpla ciocolata… (Loredana, Foto: Stock.XCHNG)
