
Cascada din Geoagiu este situata in partea sud-estica a statiunii, aproape de centrul orasului. Accesul se poate face prin doua cai, fie pe poteca ce coboara din drumul ce duce spre orasul Geoagiu, cascada fiind vizibila din drum, fie din statiune, pe o straduta ingusta ce se desprinde de drumul ce leaga hotelul Diana de centrul civic al statiunii. Cascada in sine nu este mare, insa, cu siguranta, este spectaculoasa si merita plimbarea de 15 minute pana la baza ei. Noi nu am gasit decat drumul din statiune, care este nemarcat, am ajuns, ca in multe alte locuri, datorita indrumarilor localnicilor. Nu exista nici macar un semn, cat de mic, care sa te indrepte catre cascada. Am vazut cascada la sfarsitul lunii iunie, cand copacii din padure erau acoperiti pana la maximum de soc salbatic. Era o priveliste minunata si un miros chiar ametitor de dulce. O carare mica, printre balarii si flori salbatice duce la cascada. Noua ne-a placut. Mult! (Francisc Dragan)
{yoogallery src=[/images/stories/Dacicool/Romania_Mea/Articole/Cascada_din_Geoagiu_Bai/1]}