Doresc sa va vorbesc despre Parintele Cleopa, un „sfant” al Romaniei, si parca orice as spune este atat de sarac in comparatie cu realitatea. Nu gasesc in limba romana cuvinte prin care sa va descriu macar o farama din sfintenia si credinta lui pe care a lasat-o marturie pe acest pamant. Este o rusine sa nu ne cunoastem sfintii, sa nu-i laudam si sa nu ne mandrim cu aceste comori. Ce stim cu certitudine despre tara noastra inca din cele mai vechi timpuri, din vremea Daciei, din vremea Sfantului Apostol Andrei, este faptul ca acest popor s-a nascut ortodox.
Credinta este cea care ne leaga de pamantul acesta, este ceea ce cultivam de 2.000 de ani si este eticheta noastra in lume, deoarece avem sfintii nostri, avem lumina printre noi, avem un loc printre ingerii lui Dumnezeu. Poate sunt printre noi oameni care si-au pierdut credinta, dar va spun ca nu putem sa ne negam radacinile doar pentru cativa care nu-l cunosc pe Dumnezeu si care nu vor sa vada dovezile de secole pe care aceasta tara le are.
Este de-ajuns sa vrei sa cunosti cine a fost Parintele Cleopa si o sa-ti dai seama de puterea nemasurata a harului divin. Un om simplu, curat, fara prea multa carte, care a reusit sa ridice spiritualitatea Moldovei atat de aproape de cer. Arhimandrit si staret la Manastirea Sihastria, Parintele a fost o flacara neintrerupta de lumina pentru calugarii si pentru oamenii de toate felurile care veneau sa ceara binecuvantare. A trait modest, considerandu-se un „putregai” inaintea lui Dumnezeu, a trait pribeag din cauza regimului communist, care dorea sa stearga orice legatura cu credinta, a trait intr-o continua nevointa, hranindu-se doar cu cuvantul sfintelor carti. Si-a dus existenta emanand lumina si caldura vie, fara sa ceara vreodata ceva. In schimb a dat tot ce a primit de Sus. A raspuns cu bunatate, a dat speranta, a intins maini de ajutor celor ce au avut nevoie, i-a invatat pe multi cum sa treaca mai usor peste probleme, cum sa primeasca incercarile vietii.
Si-a lasat amprenta vietii monahale atat de intens la Manastirea Sihastria, ca si astazi credinciosii merg sa primeasca usurare acolo. Este o adevarata incantare si o atmosfera de permanenta sarbatoare in aceste locuri, unde Parintele a grait cuvantul sfant. Ne-a lasat cartile si invatamintele sale atat de duioase, ne-a lasat pilda vietii atat de greu incercata si totusi atat de plina de lumina, ne-a lasat dovada bucuria traiului fara comori materiale, insa cu o nesecata bucurie spirituala. Ne-a lasat cu limba de moarte sa pretuim credinta, sa crestem in credinta si ne-a „blestemat” sa ravnim Raiul. De aceea, noi toti care traim si simtim romaneste suntem datori sa pretuim si, daca putem, sa intarim legatura cu Dumnezeu. Avem datoria de a cunoaste, de a vedea locurile acestea unde credinta este pastrata, de a spune copiilor nostri sa creada in ingeri. Avem romani printre ingeri si asta trebuie sa ne faca mandri ca suntem romani.
Sarut mana, Parinte… si cer iertare pentru ca nu am gasit cuvintele ca sa va pot descrie! (Bianca Ierchan, Foto: Ziarul Lumina)
